Două noi cazuri de rujeolă au fost confirmate în judeţul Galaţi în primele cinci zile ale lunii în curs. Actuala epidemie de rujeolă din România a cauzat 64 de decese.
Conform Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, în perioada 1-5 iulie au fost raportate încă 90 de cazuri în opt judeţe şi în municipiul Bucureşti.
Cel mai afectat a fost judeţul Suceava, cu 49 de îmbolnăviri. În Neamţ au fost 23 de îmbolnăviri, iar în Iaşi, şapte. Trei cazuri au fost înregistrate în Bucureşti, câte două în Bacău, Dolj şi Galaţi, şi câte unul în Constanţa şi Mureş.
Epidemia curentă de rujeolă din România a făcut 17.623 de victime, dintre care 64 au murit.
Rujeola sau pojarul este o infecţie virală extrem de contagioasă. Virusul se răspândeşte, cel mai adesea, în perioada de incubaţie a bolii, atunci când pacientul nu ştie că este bolnav şi nu prezintă niciun simptom.
Vaccinarea este singura modalitate prin care rujeola poate fi prevenită. Din patru persoane care fac rujeolă, una are nevoie de spitalizare, iar pentru unul din 1.000 de pacienţi boala este mortală.