Un cetăţean turc a fost expulzat din ţară, după ce s-a descoperit că s-a căsătorit de convenienţă cu o brăileancă, pentru a putea să se stabilească în România.

Turcul, în vârstă de 39 de ani, a fost depistat de poliţiştii brăileni, care au constatat că acesta nu a respectat termenul de părăsire a ţării noastre, stabilit printr-o decizie de returnare. Bărbatul a fost îndepărtat din ţară sub escortă, prin punctul de trecere a frontierei Vama Veche, şi s-a luat decizia interzicerii intrării sale în România pentru o perioadă de şase luni.

„În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că pe numele cetăţeanului străin a fost emisă anterior o decizie de returnare, prin care avea obligativitatea să părăsească ţara noastră în termen de 30 de zile, ca urmare a constatării unei căsătorii de convenienţă”, se arată într-un comunicat remis presei de Inspectoratul General pentru Imigrări – Biroul pentru Imigrări al judeţului Brăila.

Descoperirea cetăţeanului turc a fost făcută în cadrul unei acţiuni pe care poliţiştii de Imigrări au efectuat-o, pe 7 august, în scopul prevenirii şi combaterii şederii ilegale a cetăţenilor străini în România. Acţiunile desfăşurate de poliţişti urmăresc respectarea legalităţii şederii în România a străinilor, precum şi combaterea migraţiei şi a muncii ilegale.

Articolul precedentA treia zi de proteste. Din ce în ce mai puţini gălăţeni ies în stradă
Articolul următorO gălăţeancă prezintă ştirile TV pentru imigranţii români din Elveţia