La data de 19 iulie 2023, în jurul orei 20:41, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată telefonic, de o femeie, cu vârsta de 44 de ani, cu privire la faptul că fostul soț, de aceeași vârstă cu ea, a alergat-o pe stradă până în scara blocului unde domiciliază și apoi până la ușa de acces în apartament și a încercat să intre peste ea în casă, manifestând un comportament agresiv, deși există în vigoare un ordin de protecție.
Polițiștii din cadrul Biroului de Ordine de Publică Tecuci, care se-au deplasat la fața locului, au constatat că cele sesizate se confirmă și au efectuat cercetări în acest sens.
Prin ordinul de protecție, emis la data de 30.06.2023 de către Judecătoria Tecuci, pentru o perioadă de 6 luni, bărbatul avea obligația de a păstra o distanță minimă de 30 de metri de fosta sa soție, precum și de domiciliu și locul de muncă ale acesteia. Bărbatul nu a fost găsit la momentul sosirii polițiștilor la adresa indicată, iar polițiștii au întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de nerespectarea hotărârii judecătorești prin încălcarea dispozițiilor ordinului de protecție.
Ulterior, la data de 20 iulie 2023, în continuarea activităților de cercetare efectuate de polițiști, bărbatul a fost depistat și condus la sediul unității de poliție în vederea audierii.
După administrarea materialului probator a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 de ore a bărbatului de 44 de ani, iar în cursul zilei de astăzi acesta va fi prezentat la Judecătoria Tecuci, în vederea luării unei măsuri preventive.
Sursa: Realitatea de Galati