Vineri dimineaţă, un tânăr, în vârstă de 20 de ani, din localitatea Tătaru, comuna Dudești, judeţul Brăila, în timp ce conducea un vehicul pe DN 22B, pe sensul de mers Brăila-Galaţi, ar fi pierdut controlul asupra volanului şi a pătruns pe contrasens unde a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus, pe sensul de mers Galaţi-Brăila, de un bărbat, în vârstă de 53 de a ani, din judeţul Galaţi.  

În urma evenimentului, autoturismul lovit s-a  răsturnat. Ambii şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative. La fața locului au fost trimise să intervină echipaje de la ISU, Serviciul Județean de Ambulanță și Poliția Rutieră Brăila. Nu au fost înregistrate victime.

Şoferul din judeţul Brăila a fost sancţionat contravenţional cu amendă în valoare de 580 de lei conform O.U.G nr. 195/2002.

Articolul precedent”Pasagerii” și ”Soacra cu trei nurori” spectacolele Teatrului Dramatic „Fani Tardini” în zilele de 3 și 4 iunie
Articolul următorIonuț Pucheanu: Cu cine să tăiem iarba dacă ai noştri preferă să stea pe fotosinteză