În urma demersului întreprins de Asociația Obștească „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, Republica Moldova s-a încheiat de curând acordul de colaborare și înfrățire între Colegiul Național de Comerț al ASEM din municipiul Chișinău, Republica Moldova şi Colegiul Economic „Virgil Madgearu” din municipiul Galați, România, Uniunea Europeană.
În urma acestei inițiative vor fi realizate proiecte educaționale în comun care sunt rezultatele firești ale schimbărilor intervenite în viața instituțiilor de învățământ care s-au transformat treptat din organizații rigide în organizații flexibile, care au drept scop produsul final – tânărul pregătit din toate punctele de vedere pentru integrarea profesională, iar implementarea proiectelor a contribuit și contribuie atât la dezvoltarea instituției, cât și la promovarea imaginii acesteia la nivel național.
”Obiectivul cooperării derivă din ideea dezvoltării de parteneriate cu subiecții sociali interesați pentru organizarea acțiunilor în comun, prin diseminarea experienței de înaltă calitate și relevanță, referențială domeniilor de activitate sinergice.
Acordul de colaborare vizează schimbul de experiență, activități în comun, inclusiv parteneriate pentru accesarea fondurilor financiare europene, proiectarea și organizarea diverselor acțiuni educaționale formale, non-formale și informale menite să întregească cultura națională, istoria, valorile și tradițiile românești.
În urma acordului de parteneriat vor derula proiecte și activități care vor avea un impact pozitiv asupra educației, asupra comunității și a întregii societăți, a spus Liliana Leontiev, Președinta Asociației Obștești „Luceafărul Răutului” din orașul Florești, raionul Florești, Republica Moldova.
Sursa: Realitatea de Galati