Fiecare dintre noi am încercat măcar odată bucuria de a dărui, de a-i vedea pe cei de lângă el fericiți, iar sentimentul este mai profund atunci când faci fericiți niște copii. Asta au făcut astăzi jandarmii din Tecuci.
”Nu este sărbătoare să nu fim dedicați cazurilor sociale pe care le identificăm în zona noastră de competență. Încercăm ca din puțin să facem mult, iar acel mult să smulgă un zâmbet pe chipurile unor copii. Sunt mulți cei care au nevoie de sprijin, dar astăzi ne vom opri la trei familii din Tecuci. Fiecare dintre ele are o poveste de viață în spate. Tinere mămici maltratate de soți, copii loviți de tați și toate acestea pe fondul consumului exagerat de alcool. Discutam cu unul dintre copii, o tânără care la 17 ani a văzut multe. Cu doi ani în urmă fugea de acasă împreună cu frații și mama ei, după o serie de bătăi pe care nu au mai putut să le îndure. Au avut curajul să o ia de la capăt și nu regretă niciun moment. Dacă stai și îi asculți pe fiecare, oricât de puternic ai fi nu are cum să nu te miște. O lacrimă în colțul ochiului tot va curge” transmit jandarmii gălățeni.
Astăzi, pentru 10 copii, eroi au fost jandarmii din Tecuci. Când au văzut mașinile Jandarmeriei nu și-au putut stăpâni emoțiile. Alergau de colo în colo și întrebau: „Toate astea sunt pentru noi!?” Desigur că erau pentru ei. Portbagajul era plin de dulciuri, alimente, fructe, hăinuțe și jucării.
”Am stat și ne-am întrebat cum pot niște copii să se exteriorizeze atât de mult când primesc geci și ghete de iarnă, pentru că asta s-a întâmplat. Niște hăinuțe i-au făcut să izbucnească în lacrimi. I-am privit resemnați că nu putem face mai mult, i-am ascultat cu atenție și i-am lăsat să se bucure în liniștea casei lor, iar noi ne-am văzut de misiunile noastre” au spus jandarmii gălățeni.
Mâine, alți doi copii vor fi fericiți, iar jandarmii sunt extrem de încântați pentru aceasta.
Sursa: Realitatea de Galati