Primăria municipiului Galaţi a lansat în licitaţie contractul de achiziţie a 20 de autobuze electrice noi, cu o lungime de 10 metri, în proiect fiind incluse şi două staţii de reîncărcare rapidă şi şase staţii de reîncărcare lentă.

Cele 20 de autobuze electrice vor îndeplini toate condiţiile speciale de fiabilitate, securitate, confort şi protecţie ambientală, conform normelor europene, și vor avea o capacitate de transport pentru 50 de persoane, fiind prevăzute cu rampă de acces pentru persoanele cu mobilitate redusă, sistem de climatizare, sistem audio-video de informare pentru călători, sistem de supraveghere video. Valoarea maximă estimată a contractului este de aproximativ 52 de milioane de lei, iar data limită pentru depunerea ofertelor este 28 iunie 2023.

”Continuăm în linia unui transport public prietenos cu mediul şi vorbim acum de 20 de autobuze electrice cu toate dotările moderne pentru a oferi călătorilor cele mai bune condiţii. Am spus din prima clipă că vremea autobuzelor la mâna a doua a trecut, iar în ultimii ani am adus la Galaţi nu mai puţin de 105 mijloace de transport noi şi moderne. Mai mult, prin proiectele pe care le derulăm cu fonduri prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă alături de Primăria Vânători, gălăţenii vor avea la dispoziţie, pe lângă aceste 20 de autobuze electrice, încă 37 de mijloace de transport noi”, a declarat primarul municipiului Galaţi, Ionuţ Pucheanu.

Primăria municipiului Galaţi a achiziţionat în ultimii ani 105 mijloace de transport noi şi nepoluante – 17 troleibuze, 20 de autobuze hibrid, primele astfel de mijloace din istoria oraşului, 20 de minibuze, 40 de autobuze Euro 6 şi primele opt tramvaie noi din ultimii 30 de ani. 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUnited Galați a câștigat un nou titlul de campioană națională la Futsal
Articolul următorPASTILA PENTRU SUFLET