166 de sancţiuni contravenţionale au fost aplicate, în ultimele 24 de ore, de forțele de ordine angrenate în acţiunile pentru verificarea respectării măsurilor de prevenire și limitare a infectării cu virusul Sars Cov 2.
La data de 27 martie a.c., polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați, alături de jandarmi, polițiști de frontieră și polițiști locali, au desfășurat activități de verificare a respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă, în zone aglomerate, centre comerciale, piețe, târguri și terase, de pe raza județului Galați, dar și în mijloacele de transport în comun.
În cadrul activităților desfășurate, au fost verificate, cu privire la respectarea măsurilor și interdicțiilor impuse, peste 2505 de persoane și 137 de societăți comerciale.
Totodată, polițiștii au controlat 173 de locații (restaurante/terase, parcuri/locuri de joacă, etc), precum și 202 de mijloace de transport persoane.
Au fost aplicate 166 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 22100 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei cu COVID – 19.
Facem apel la cetățeni să respecte măsurile de protecție sanitară și de distanțare fizică, pentru a-și proteja propria sănătate și viață, dar și pentru a-i proteja pe toți cei din jur.
Este important ca fiecare dintre noi să avem un comportament responsabil, să conștientizăm că acțiunile noastre îi pot afecta pe ceilalți și să respectăm deciziile autorităților, pentru limitarea și răspândirea infecțiilor cu noul Coronavirus. Mulțumim tuturor celor care au înțeles că numai împreună vom reuși să depășim această perioadă!
Intervențiile în sistem integrat vor continua și în perioada următoare, principalul obiectiv al acestora reprezentându-l siguranța cetățenilor.
Sursa: Realitatea de Galati