Circa 1000 de gălățeni și tecuceni au participat vineri la Bursa locurilor de muncă organizată de AJOFM în municipiile Galați și Tecuci. Au fost prezente cu standuri 46 de firme, care au oferit în total 1.224 de locuri de muncă vacante.

Șantierele navale din Galați și Constanța, precum și Ministerul Apărării Naționale (prin Garnizoana Galați) au fost expozanții cu cele mai multe locuri de muncă oferite la bursa de vineri, 12 mai, peste 450 în total.

Damen Galați a venit cu o ofertă de 74 de posturi, pentru sudor electric, tubulator naval, lăcătuș constructor naval, șef și gestionar depozit, marinar și muncitor necalificat. De la malul mării, Șantierul Naval Constanța a venit cu o ofertă triplă ca număr (245 de locuri). În plus față de șantierul gălățean, Constanța a propus și posturi de lăcătuș montator agregate, electrician, strungar, tâmplar, curățitor sablator și vopsitor industrial.

La rândul său, Garnizoana locală a Ministerului Apărării Naționale le-a propus gălățenilor 125 de locuri libere, toate pentru soldat gradat profesionist. Doritorii trebuiau să aibă cel mult 45 de ani și minimum 10 clase absolvite.

Din cei 605 angajatori contactați inițial de AJOFM Galați, și-au confirmat participarea numai 46 (36 în Galați și 10 în Tecuci), care au oferit 1.224 de locuri de muncă, din care 1.168 în Galați și 56 în Tecuci.

Pe lângă domeniile naval și militar, locuri mai numeroase au fost oferite în comerț (55), consultanță în tehnologia informației (35), industria textilă (26), activități de consultanță pentru afaceri și management (24), construcții clădiri (22), industria alimentară (21) și cea metalurgică (20 de locuri, toate în Combinatul Siderurgic Liberty).

Din totalul locurilor de muncă de la bursa de vineri, 98 au fost pentru gălățenii cu studii superioare: inginer mecanic (13 locuri), inginer constructor (11), programator (5), consultant financiar, economist, inginer electronist și inginer producție (câte 4 locuri), director vânzări și inginer electrotehnist (câte 3 locuri).

Pentru persoanele cu studii medii, profesionale, gimnaziale și fără studii, alte oferte au fost cele de muncitor necalificat în construcții (100), bucătar (59), lucrător curățenie (50), muncitor necalificat (36), electrician întreținere (35 de locuri).

ImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 13 mai
Articolul următorMarius Budăi, anunț despre pensiile românilor: se măresc sau nu în acest an?