Poliția Locală Galați a derulat mai multe acțiuni în cadrul planului de măsuri – „Siguranţa stradală – prioritate zero” care a avut drept obiectiv principal asigurarea unui climat de ordine şi linişte publică, precum şi combaterea faptelor cu caracter penal. În cadrul acestor acțiuni au fost legitimate un număr de 193 de persoane și au fost aplicate 100 de sancțiuni contravenționale. 

În cadrul acțiunilor s-a avut în vedere identificarea grupurilor de persoane care tulbură ordinea şi liniştea publică sau care se dedau la activităţi ce pot provoca scandal; sancţionarea persoanelor care consumă băuturi alcoolice pe domeniul public; identificarea şi sancţionarea persoanelor care nu respectă normele legale privind curăţenia localităţii.

„Cele mai multe dintre sancţiunile aplicate, în număr de 76, au fost pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 (consum de băuturi alcoolice pe domeniul public, tulburarea liniştii locuitorilor, proferare de injurii şi expresii jignitoare, refuz de legitimare). Alte 15 sancţiuni contravenţionale au fost aplicate pentru fapte ce contravin prevederilor HCL 339/2021 (murdărirea domeniului public, parcarea neregulamentară a autoturismelor, comerţ stradal neautorizat etc). Tot în cadrul acestor acţiuni, au mai fost aplicate sancţiuni în baza Legii 349/2002 şi OUG 195/2002”, potrivit Poliției Locale Galați.

Acţiunea la care au luat parte poliţiştii de la ordine publică, sprijiniţi de poliţiştii Serviciului de Intervenţie Rapidă, s-a desfăşurat în mai multe zone ale oraşului: strada Domnească, Parc Mihai Eminescu, zona Spicu, Faleza Dunării, strada Brăilei – Potcoava de Aur, strada Brăilei zona blocurilor A1 – A8, strada Barboşi, Piaţa Micro 17, Micro 21, Complex Siret, strada 1 Decembrie, strada 9 Mai – Piaţa Energiei, strada Traian Vuia – Piaţa Micro 39 A.

„S-a acţionat cu predilecţie în aceste zone, având în vedere numărul crescut de sesizări venite din partea cetăţenilor. Oamenii reclamă tulburarea ordinii şi liniştii publice, precum şi aspecte ce vizează curăţenia oraşului. Reamintim că în primul semestru al anului 2022, poliţiştii locali au aplicat, pentru încălcarea prevederilor HCL nr. 339/2021, un număr de 3.401 sancţiuni contravenţionale, iar pentru fapte ce contravin Legii nr. 61/1991, au fost date 3.216 sancţiuni contravenţionale. Cetăţenii municipiului pot semnala eventuale fapte antisociale la numărul scurt de telefon – 0236/955 – apelabil din toate reţelele de telefonie, cu tarif normal”, menţionează Poliţia Locală Galaţi.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentCarte de identitate falsă, ascunsă în husa telefonului
Articolul următorBNR va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema 150 de ani de la nașterea lui Gheorghe Petrașcu