Sâmbătă și duminică, polițiștii gălățeni aflați în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic mai mulți conducători auto care la testarea cu aparatul etilotest s-a dovedit că au consumat băuturi alcoolice. Doi dintre ei s-au ales și cu dosare penale pentru alcoolemii de peste 0,40 mg/l în aerul expirat. 

Sâmbătă, 16 iulie 2022, în jurul orei 19:00, polițiști din cadrul Postului de Poliție Cavadinești, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism pe DN 26, în interiorul localității Gănești, județul Galați, care era condus de un bărbat în vârsta de 49 ani, domiciliat în comuna Cavadinești, și care la testarea alcoolscopică a rezultat că ar fi consumat băuturi alcoolice. Etilotestul a indicat valoarea de 1,30 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Tg. Bujor, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

Duminică, 17 iulie 2022, în jurul orei 06:50, polițiști din cadrul Poliției Rutiere Tg. Bujor, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, au oprit în trafic un autoturism pe DJ 251G, în interiorul localității Vârlezi, județul Galați, care era condus de un bărbat în vârsta de 53 ani, și care la testarea alcoolscopică a rezultat că ar fi consumat băuturi alcoolice. Etilotestul a indicat o valoare de 0,51 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Conducătorul auto a fost condus la Spitalul Orășenesc Tg. Bujor, unde i-au fost recoltate mostre biologice de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

În cauza de față s-a întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDouă femei accidentate pe trecerea de pietoni de un adolescent care conducea o motocicletă
Articolul următorDoi bărbați din Galați au aflat că nu pot circula nici duminica noaptea dacă nu au permis de conducere valabil