Un număr de 35 de persoane dintr-un bloc de locuinţe au fost evacuate duminică, la Galaţi, în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament aflat la parter, de la o lumânare, informează Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU).

Potrivit sursei citate, pompierii au fost solicitaţi la un incendiu de apartament, la faţa locului deplasându-se două autospeciale de stingere, o ambulanţă SMURD şi o descarcerare de la Detaşamentul de Pompieri Galaţi, împreună cu o ambulanţă.

Incendiul, care a distrus un apartament de la parter, a răspândit un fum dens în tot blocul, pompierii evacuând 35 de persoane.

Trei persoane vârstnice au avut nevoie de ajutor medical la faţa locului din cauza intoxicării cu fum, dar nu au solicitat transportul la spital. După evacuarea completă a fumului, locatarii se vor întoarce în locuinţe.

Cauza probabilă a incendiului este neglijenţa unui tânăr care a lăsat o lumânare aprinsă în apartament. 

Articolul precedentNumărul noilor infectări cu coronavirus atinge un nou record în România – 889 de cazuri noi și 21 de decese
Articolul următorCifre alarmante – un milion de cazuri în septembrie. Scenariu în analiză: România ar putea intra, din nou, în STARE DE URGENȚĂ