La sfârșitul acestei săptămâni, în mai multe rânduri, polițiștii de frontieră din județul Galați au depistat conducători auto care nu dețineau permis de conducere, ori nu aveau actele necesare pentru a se afla la volan.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați-rutier efectuează cercetări cu privire la un cetățean din R. Moldova, în vârstă de 30 de ani, care a prezentat la controlul de frontieră un certificat de competență profesională fals. La controlul de frontieră, bărbatul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un certificat fals de competență profesională pentru transport internațional de mărfuri. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Galați rutier efectuează cercetări cu privire la un bărbat care conducea un autoturism la întoarcerea în România, deşi avea dreptul de a conduce suspendat. Cetățeanul din R. Moldova I.V., în vârstă de 32 de ani era la volanul unui ansamblu rutier format dintr-un automarfar și o remorcă, ambele vehicule înmatriculate în Rusia. Bărbatul avea dreptul de a conduce suspendat pe teritoriul României, ca urmare a săvârşirii unei abateri la regimul circulaţiei rutiere.În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.

Un echipaj al poliţiei de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Foltești a oprit pentru control, în localitatea de frontieră Brănești, județul Galați, un autoturism, înmatriculat în Marea Britanie, condus de un cetățean român, în vârstă de 31 de ani, domiciliat pe raza județului Constanța, care nu deținuse vreodată permis de conducere. Autoturismul în cauză figurează ca fiind radiat din circulație de autoritățile din Marea Britanie, iar certificatul care atestă efectuarea inspecției tehnice periodice nu îndeplinește condițiile de formă și fond ale unui document autentic, fiind fals. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere, conducerea pe

Doi tineri de 26 de ani au fost opriți pe raza localității Frumușița de poliţiştii de frontieră. Bărbatul nu a putut prezenta permisul de conducere, fapt pentru care poliţiştii de frontieră au efectuat verificări, în urma cărora au constatat că tânărul nu deținea permis de conducere, iar autoturismul aparținea femeii care era pasager. În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv încredinţarea unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei persoane despre care ştie că nu posedă permis de conducere..

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDouă autoturisme furate din Cehia, găsite de polițiștii de frontieră la control
Articolul următor100% TU DECIZI! Adrian Solomon, deputatul „cu de toate” se declară comunist. Recidivist la scandaluri publice