În perioada 8 -14 august a.c., polițiștii din cadrul structurilor de poliție rutieră ale Inspectoratului de Poliție Județean Galați au desfășurat o acțiune, pe raza județului Galați, pentru prevenirea și combaterea accidentelor rutiere cauzate de nerespectarea regimului legal de viteză. 

Pe parcursul celor 7 zile în care s-a desfășurat acțiunea, polițiștii au controlat 716 autoturisme și au aplicat 520 de sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea regimului legal de viteză, în cuantum de 1.670.000 de lei. De asemenea, au fost reținute 74 de permise de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, dintre care 68 pentru depășirea vitezei legal admise cu peste 51 de km/h, și 6 pentru depășirea vitezei cu peste 71 de km/h.

Totodată,  polițiștii au constatat comiterea a 14 infracțiuni, dintre care 4 de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, 7 de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului și 3 sub influența substanțelor psihoactive.

Pe D.N. 25A,  în localitatea Fundeni, un bărbat,  de 50 de ani, a fost înregistrat de aparatul radar conducând autoturismul cu viteză de 117 km/h. De asemenea, în localitatea Umbrărești, un alt bărbat, de 29 de ani, a condus autoturismul cu 114 km/h. În afara localității Priponești, polițiștii au înregistrat cu aparatul radar un autoturism, condus de un bărbat,  de 50 de ani, care rula cu viteza de 163 de km/h.

În toate cazurile, conducătorii auto au fost sancționați cu 1450 de lei amendă contravențională și reținerea permisului de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru 90 de zile.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentDavid Popovici, campion european la 200 de metri liber!
Articolul următorAtenționarea hidrologică Cod Galben va fi valabilă până marți la miezul nopții.