Viitorul Ianca a obținut a doua victorie în acest an în seria a II-a din Liga a 3-a, învingând pe teren propriu pe o pretendentă la play-off, Sporting Liești, echipă care a fost chiar liderul seriei în primele 8 etape ale campionatului. Pentru echipa din Liești a fost a doua înfrângere consecutivă, după cea din etapa trecută de pe teren propriu, cu Aerostar Bacău. Lieștiul își vede acum minimalizate șansele de participare în play-off, cu o etapă înaintea finalului sezonului regulat, în timp ce Viitorul Ianca rămâne să spere că poate termina sezonul regulat pe locul5, în funcție de rezultatele din ultima etapă.

Viitorul Ianca a făcut un meci bun, dar a ratat nepermis de mult din situații clare de gol. În prima repriză Băluță a rămas singur cu portarul, dar a șutat din 6 metri în acesta. În minutul 42 Dima a executat o lovitură liberă de la marginea careului, lateral stînga. A trimis peste zid, la colțul scurt, iar Bârlădeanu, vrând să degajeze, a trimis în propria poartă, 1-0. 

În minutul 69 la o acțiune pe partea stângă, Rareș Băluță a rămas singur cu portarul Andrei Brăneț și a marcat pentru 2-0. În minutul 75 Ciucureanu i-a pasat pe culoar lui Marius Coman, iar acesta a înscris cu latul, pe lângă portar, 3-0. În repriza a doua gazdele au mai ratat câteva ocazii de gol prin Coman, Ciucureanu, Rareș Cristea și Alin Radu, dfar în minutul 90 cei care aveau să înscrie au fost cei de la Liești. La o centrare de pe partea stângă a atacului oaspeților, Stănciulescu nu a sărit să respingă și mingea a ajuns la Dragoș Voicu care a trimis cu capul în poarta apărată de Alin Mihai. 

Viitorul Ianca: Sandu (min. 31 A. Mihai) – Iordache, Stănciulescu, Preda, Coteț – D. Popa, M. Dima, L. Iorga (min. 81 A. Radu), Băluță – M. Coman (min. 81 R. Cristea), A. Crăciun (min. 71 Ciucureanu)

Sporting Liești: A. Brăneț –  Iancu, Voicu, Maftei, Năstase, Chiriac, Mihu, Stan, G. Iordache, Bîrlădeanu, Călin. Au mai jucat: Al. Grigoraș și Sevastian.

Cu o etapă înainte de finalul sezonului regulat Viitorul Ianca este pe locul 7, cu 25 de puncte, iar în ultima etapă va juca în deplasare, cu Sportul Chiscani, echipă aflată pe ultimul loc, fără niciun punct. Sporting Liești este pe locul 5 în clasament cu 28 de puncte, două puncte mai puțin decât a patra clasată Aerostar Bacău și șanse doar teoretice de calificare în play-off. În ultima etapă din sezonul regulat Lieștiul va juca pe teren propriu cu CSM Focșani, locul 2, cu 38 de puncte, 26 martie, ora 15.00, în timp ce Aerostar are meci pe terenul celor de la Dinamo Bacău, locul 8, cu 13 puncte.

Articolul precedentEtapa judeţeană a Olimpiadei de Religie în Galaţi şi Brăila
Articolul următor10.000 cetăţeni ucraineni au intrat sâmbătă în România