Astăzi, 6 iunie 2021, în jurul orei 12.00, Poliția Municipiului Tecuci a fost sesizată telefonic, de reprezentantul unei firme de pază și protecție, cu privire la faptul că lucrătorii acesteia au fost solicitați să intervină la un local de alimentație publică, de pe Bulevardul Victoriei, din municipiul Tecuci. Acolo, un bărbat se manifesta violent.

La fața locului a intervenit un echipaj de politie, persoana în cauză fiind imobilizată, încătușată și, întrucât era agitată, a fost condusă la Spitalul de Psihiatrie.

În urma verificărilor, s-a stabilit că este vorba despre un bărbat, de 33 de ani, din municipiul Tecuci, acesta urmând a fi sancționat contravențional pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Se pare că bărbatul e un cunoscut consumator de droguri.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentInformare meteo de vreme rea, în toată țara, până pe 10 iunie
Articolul următorZeci de ALERTE: fructe și legume cu PESTICIDE, la vânzare în România. MII de produse din CARNE, RETRASE de la raft