Un bărbat aflat în stare de ebrietate a făcut scandal, miercuri, lângă un parc din Micro 40.

Un bărbat aflat în stare de ebrietate a făcut miercuri scandal în Micro 40. Acesta se lua de copii și adulții din parcul din apropiere și a persistat cu injuriile și comportaentul recalcitrant când au sosit forțele de ordine. Jandarmii care au intervenit l-au imobilizat pe acesta la pământ. Pe video se vede cum jandarmii care au intervenit pentru a aplana scandalul îl întorc pe bărbatul recalcitrant din poziția șezut pe burtă și îl încătușează. Utilizatorul care a postat filmulețul aseamănă modul de reținere a individului cu cel în care a fost reținut George Floyd, când un bărbat de culoare a murit după ce un polițist a stat cu genunchiul pe gâtul lui mai mult timp. Gălățeanul a fost amendat cu 1000 de lei pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

„Echipajul de ordine publică a luat decizia de a-l coduce la secția de poliție, moment în care bărbatul, în vârstă de 39 de ani, s-a opus prin forță fizică luării acestei măsuri, totodată înjurând forțele de ordine și persoanele din jur. Întrucât bărbatul în cauza a continuat să fie violent față de forțele de ordine și a continuat să amenințe, inclusiv cetățenii aflați la fața locului, jandarmul aflat în echipaj l-a imobilizat și încătușat, după care l-a pus în poziția șezut pentru a se calma și a înlătura un posibil pericol. Concomitent a fost solicitată prezența unei ambulanțe pentru ca persoana în cauză să fie transportată în vederea unei evaluări medicale”, a declarat Jandarmeria Galați, conform Mediafax.

 

 

 

 

 

 

 

Articolul precedentAlte 411 cazuri în ultimele 24 de ore
Articolul următorIarba verde de acasă – o altă captură de droguri la Galați