În urma unui filmuleț apărut pe rețelele de socializare, polițiștii gălățeni s-au autosesizat și au împărțit amenzi.
Amenzi de zeci de mii de lei au fost aplicate participanților la o slujbă religioasă din curtea unui tânăr de 27 de ani din Umbrărești. Au fost amendați 15 participanți și organizatorul. Se pare că participanții fac parte din biserica penticostală.
”După apariția imaginilor în spațiul public, pe un site de socializare, polițiștii s-au autosesizat și au stabilit că, la data de 26 iulie a.c., în intervalul orar 18.00 -21.00, în curtea locuinței unui bărbat, de 27 de ani, din comuna Umbrărești, ar fi fost organizată o întrunire cu caracter religios, la care au participat mai mult de 200 de persoane.
Întrucât s-a constatat nerespectarea legislației în vigoare cu privire la interdicțiile organizării de activități în spații deschise, polițiștii au aplicat mai multe sancțiuni contravenționale. Astfel, organizatorul întrunirii a fost sancționat contravențional cu amendă în valoare de 15000 de lei, iar alți 15 participanți, identificați până în prezent, au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 2500 de lei, fiecare. În continuare, polițiștii desfășoară activități pentru identificarea și sancționarea tuturor persoanelor care au participat la această adunare”, a declarat comisar șef Gabriela Costin, purtător de cuvânt IPJ Galați.
Sursa: Realitatea de Galati