Victor Paul Dobre a intrat într-un con de umbră în momentul în care cariera sa de parlamentar s-a oprit în anul 2020, după ce organizația județeană a PNL Galați nu l-a mai susținut. Acum, liberalul e din nou pe cai mari, fiind consilier personal al lui Mihai Lupu, președintele Consiliului Județean Constanța, și consilier la Curtea de Conturi.
Victor Paul Dobre este singurul liberal gălățean care a atacat eliminarea pensiilor speciale, decizie care l-a afectat direct, el având la activ patru mandate de parlamentar.
Fiul acestuia a fost numit recent șeful Loteriei Române Galați, post primit în schimbul susținerii lui Florin Cîțu la șefia PNL, conform unor surse.
De altfel, Victor Paul Dobre și-a arătat susținerea fățiș pentru Cîțu, fiind prezent la evenimentul în care contracandidatul lui Ludovic Orban și-a lansat candidatura pentru prima funcție din PNL, după ce cu o săptămână înainte era lângă Ludovic Orban când președintele PNL și al camerei deputaților a făcut o vizită la șantierul de la Podul Suspendat peste Dunăre care va lega Brăila de Tulcea.
Sursa: Realitatea de Galati