Teatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul la cele două spectacole programate la sfârşitul acestei săptămâni.
Sâmbătă, 17 septembrie 2022, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” prezintă spectacolul VÂNZĂTORII AMBULANȚI, o comedie de Murray Schisgal în regia lui Ciprian Brașoveanu (Debut) și scenografia Elenei Neagu. Spectacolul a avut premiera în februarie 2021.
În distribuție, actorii Vlad Ajder (Elias Crapavarnishkes / Cornelius J. Hollingsworth al III-lea), Ciprian Brașoveanu (Shimmel Shitzman / Samuel P. Stone) și Flavia Călin (Maggie Cutwell).
Abia debarcați în Portul din New York, imigranții Elias Crapavarnishkes și Shimmel Shitzman își schimbă numele cu unele americane și, deși sunt bieți vânzători ambulanți, se visează deja regi ai comerțului cu banane, ba chiar și directori de teatre care îi promit unei vânzătoare de flori că o vor ajuta să devină o mare actriță.
Spectacolul durează 70 de minute.
Duminică, 18 septembrie 2022, la ora 19:00, Teatrul Dramatic „Fani Tardini” Galați prezintă spectacolul AFTER LOVE, o dramă de familie inspirată de filmul premiat „L’Économie du couple” (Franța/Belgia, 2016), dramatizarea și regia: Eugen Făt, scenografia: Daniel Divrician. Spectacolul a avut premiera în noiembrie 2021.
În distribuție: Cristina Uja Neagu (Maria), Aureliu Bâtcă (Andrei), Tamara Constantinescu (Mama Mariei), Dan Căpățână (Bătrânul), Oana Preda (Agent imobiliar, Musafir), Mihaela Lecca-Gorea (Musafir), Alexandrina Maria Neagu (Ioana), Codrin Bâtcă (Ștefan) și Jeana Lungu (Vocea judecătorului).
Când spațiul dintre ea și el devine rece și neprimitor mai există speranța reconcilierii? Dar când sunt doi copii la mijloc? Nu toate poveștile se încheie la fel. Vizionează spectacolul AFTER LOVE și află cum se încheie povestea pe care ți-o spunem noi.
Spectacolul durează 105 minute.
Sursa: Realitatea de Galati