La data de 31 august a.c., în jurul orei 06.50, polițiști din cadrul Poliției Orașului Berești au oprit în trafic, pentru control, un autoturism care circula pe strada Trandafirilor din localitate.

Cu ocazia legitimării conducătorului auto, acesta a refuzat să se prezinte și să înmâneze documentele solicitate, demarând în viteză către localitatea Berești – Meria. Polițiștii au plecat în urmărirea autoturismului, pe care, în scurt timp, l-au blocat în trafic, obligând conducătorul auto să oprească.

Bărbatul, de 58 de ani, identificat la volan, a fost testat alcoolscop, rezultând valoarea de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Polițiștii l-au condus la spital pentru prelevarea de mostre biologice și stabilirea alcoolemiei, și au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere a unui vehicul sub influența alcoolului.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentUn cutremur a avut loc miercuri, la ora 13.32
Articolul următorAccident produs pe fondul nepăstrării distanței corespunzătoare