United Galaţi a câştigat meciul restanţă cu Dunărea Călăraşi

Formaţia United Galaţi a câştigat, joi seară, pe teren propriu, meciul restanţă cu Dunărea Călăraşi, din etapa a doua a Ligii I de futsal.

United s-a impus cu scorul de 5-1 (2-1), într-un meci în care Cristian Obadă a marcat primul său hattrick în faţa propriilor suporteri. Oaspeţii au deschis scorul în minutul 15, prin Pinto, dar gălăţenii au revenit spectaculos şi au înscris prin Crăciun (min. 16) şi Petică (min. 17).

În repriza a doua, fotbaliştii de la United s-au dovedit superiori la toate capitolele şi au punctat de trei ori, prin nou-venitul Obadă, în minutele 22, 24 şi 35. Această parte a jocului a fost una extrem de spectaculoasă, fiind aplaudată la scenă deschisă de spectatorii prezenţi în Sala Sporturilor „Dunărea”.

Spre finalul jocului, antrenorul Florin Ignat l-a trimis în poată pe juniorul Cristian Neacșu, care a debutat cu acest prilej în Liga I. United a folosit echipa: Grigoraș, Neacșu, Dinicuță – Burdujel, Cireș, Stoica, Petică – Crișan, Tacot, Obadă, Lașcu – Araujo, Crăciun.

În clasament, gruparea gălățeană a acumulat 6 puncte (golaveraj 11-10) din trei meciuri şi ocupă locul al doilea, după campioana Imperial Wet Miercurea Ciuc, care are tot 6 puncte, dar din două jocuri disputate. Pentru United, următorul meci este programat pe teren propriu, pe 13 octombrie, cu FK Odorheiu Secuiesc.