Luni după amiază, de la ora 17.00, în Sala Constantin Jude din Timișoara, United Galați a întâlnit pe CFR Timișoara, în prima etapă a returului sezonului regular din Liga 1 la futsal. Gălățenii au câtigat cu 4-0 (0-0), o victorie obținută mult mai greu decât o arată scorul.
După primele 20 de minute scorul a rămas 0-0, chiar dacă au fost ocazii de gol la ambele porți. United a deschis scorul în minutul 23, prin Daniel Araujo, care a șutat din unghi, printre portar și bară, 0-1. Rezultatul a rămas așa până pe final de meci.
În minutul 38 Araujo i-a pasat în stânga lui Dudău, care a reușit să ânscrie pentru 0-2. Gazdele au forțat să atace și au scos portarul dintre buturi, dar acest lucru i-a costat pe timișoreni. În minutul 39 portarul Toniță a degajat cu piciorul din propriul semicerc de 6 metri și a trimis în poarta goală, iar în minutul 40, Florin Ignat din apropierea propriului careu a marcat golul de 0-4.
United a început meciul de la Timișoara cu formula: Toniță – Burdujel, Dudău, Cireș, Crăciun; Cârdei, Arhire, Crișan, Ignat, Araujo, Oană, Cardenas, Oană.
În clasamentul la zi din Liga 1 de futsal, United Galați este pe primul loc după 8 etape cu 19 puncte, singura echipă fără înfrângere.
Până la meciurile din Liga Campionilor, runda de elită, gălățenii vor juca duminică, 20 noiembrie, de la ora 18.00, în Sala Sporturilor Dunărea din Galați, cu West Deva.
Sursa: Realitatea de Galati