La data de 16 iunie 2023, în jurul orei 00:10, pe DN 25, la km 63 + 800 de metri, în afara localității Șerbeștii Vechi, comuna Șendreni, a avut loc un accident rutier, în urma căruia o persoană a fost rănită.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Galați, s-a stabilit că un tânăr de 18 ani, din comuna Șendreni, județul Galați, în timp ce conducea un autoturism pe DN 25, cu direcția de deplasare către municipiul Tecuci, la km mai sus menționat, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare către partea dreaptă, a ieșit în afara părții carosabile, a doborât un stâlp și a lovit un gard al unei proprietăți.

În urma acestui eveniment rutier a rezultat rănirea conducătorului auto, aflat singur în autovehicul, care a fost transportat la spital de un echipaj de la ambulanță, în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ, însă polițiștii au stabilit faptul că tânărul de 18 ani nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicul, iar autoturismul îi fusese încredințat spre conducere de un consătean, un bărbat de 36 de ani.

A fost întocmit dosar penal pentru infracțiunile de vătămare corporală din culpă, conducerea unui vehicul fără permis de conducere, respectiv unui vehicul către o persoană care nu deține permis de conducere.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVibe-uri pozitive și concerte de excepție, la SingFest – 2023. Singureni va deveni capitala distracției! Muzică, natură și tradiție
Articolul următorUn șofer cu o alcoolemie de 0.85 mg/l alcool pur în aerul expirat a pierdut controlul direcției și a lovit un autoturism, care se afla parcat, în zona special amenajată