Un cunoscut restaurant din municipiul Galați a fost sancționat de comisarii de la Protecția Consumatorilor, pentru mai multe nereguli constatate în urma unei reclamații. Localul a fost amendat și închis temporar. După remedierea deficiențelor, Comisariatul Județean pentru Protecţia Consumatorilor Galați a dat undă verde pentru redeschidere.

„În data de 11.11.2022, CJPC Galaţi a verificat, în urma unei reclamaţii, restaurantul City Campus, aparţinând SC PEP&RIZ SRL. Pentru neregulile constatate, comisarii CJPC Galaţi au aplicat o amendă contravențională, în valoare de 3.000 lei și un avertisment. Totodată, a fost dispusă oprirea temporară a prestării serviciului până la remedierea deficiențelor și oprirea definitivă de la utilizare pentru prepararea mâncărurilor a produselor alimentare neconforme”, a transmis CJPC Galați.

Abaterile constatate au fost: folosirea unor condiții de păstrare a produselor alimentare total necorespunzătoare din punct de vedere igienico-sanitar (agregate frigorifice neigienizate, cu rugină, impurităţi, praf etc.), pavimente neigienizate; nerespectarea temperaturii de depozitare pentru ingredientele utilizate la prepararea mâncărurilor și existenţa unor practici comerciale incorecte folosind pentru denumirea unor produse alimentare un nume necaracteristic produsului ori precizarea unor ingrediente care, de fapt, nu există în produs.

„Pe 14.11.2022, s-a efectuat o nouă verificare și s-a constatat îndeplinirea măsurilor impuse. S-a dispus redeschiderea”, a transmis CJPC Galați.

Imagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentFrăția gunoaielor, dama de lux. Triunghi amoros la Romprest: cuibușor de nebunii pe banii cetățenilor
Articolul următorSe închide traficul auto pe patru tronsoane de străzi din municipiul Galați