Joi, 14 aprilie a.c., în jurul orei 23.05, la Spitalul de Copii Galați s-a prezentat un minor, de 15 ani, însoțit de părinții săi, care au precizat că acesta ar fi victima unui accident rutier, petrecut pe raza comunei Corod.

În urma verificărilor efectuate de polițiștii Biroului Rutier Tecuci, s-a stabilit că, în aceeași zi, în jurul orei 19.00, un adolescent, de 16 ani, ar fi condus un ATV neînmatriculat, în care s-ar fi aflat și minorul rănit, pe strada Trandafirilor, din comuna Corod, și, la un moment dat, ar fi pierdut controlul direcției, intrând în gardul unui imobil. În urma impactului, a rezultat vătămarea corporală a pasagerului, pe care părinții l-au trasportat la spital.

Conducătorul ATV-ului a fost testat alcoolscop, fiindu-i, totodată, prelevate mostre biologice.

Întrucât adolescentul, care nu deține permis de conducere, a plecat de la locul accidentului, fără încuviințarea organelor de poliție, în cauză, a fost întocmit dosar penal, atât pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă, cât și pentru cele de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, conducere a unui vehicul neînmatriculat și părăsirea locului accidentului.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentGălățean cercetat pentru furtul a două telefoane mobile dintr-un autoturism
Articolul următorGălățeni reținuți pentru contrabandă cu țigări