În perioada 15 – 16 decembrie a.c., polițiștii Direcției de Ordine Publică – Serviciul Protecția Fondului Forestier și Piscicol, împreună cu polițiști din Serviciul de Poliție Delta Dunării, în colaborare cu inspectori piscicoli ai Agenției Naționale pentru Pescuit și Acvacultură, au acționat pe linia combaterii faptelor ilegale din domeniul piscicol.
Astfel, au fost desfășurate acțiuni punctuale pe linia verificării legalității activităților de pescuit comercial, deținere, transport, prelucrare și comercializare a peștelui, produselor și subproduselor din pește, în județele Teleorman și Galați. Au fost verificate 7 societăți cu obiect de activitate în domeniul piscicol, un târg și 5 autovehicule.
Au fost constatate 4 infracțiuni prevăzute și pedepsite de O.U.G. nr. 23/2008 privind pescuitul și acvacultura și aplicate 3 sancțiuni contravenționale, prevăzute de H.G. nr. 984/2005 privind stabilirea și sancționarea contravențiilor la normele sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor, în valoare de 11.200 de lei.
La data de 16 decembrie a.c., a fost identificat într-un târg, din municipiul Galați, un bărbat, care ar fi oferit spre comercializare, fără documente legale, dintr-un autoturism, 16 kilograme de pește proaspăt din specia crap și 3 kilograme de icre de știucă procesate (sărate).
În cauză, a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiuni la regimul pescuitului, fiind dispusă indisponibilizarea autovehiculului, confiscarea și distrugerea peștelui și icrelor.
Totodată, a fost indisponibilizat un autoturism, precum și 3 kilograme de icre de știucă și 200 de kilograme de pește și produse din pește.
Sursa: Realitatea de Galati