La data de 5 octombrie 2022, Secția 1 Poliție Rurală a fost sesizată de o femeie de 79 ani, din comuna Scânteiești, județul Galați, cu privire la faptul că în cursul nopții de 4 octombrie, în jurul orei 22:30, în timp ce se afla la domiciliu, a fost contactată telefonic de o persoană necunoscută, care s-a prezentat ca fiind nora acesteia și care i-a spus că se află în spital în urma unui accident auto și urmează să facă o intervenție chirurgicală care necesită o sumă mai mare de bani.

În continuare, tot în timpul aceluiași apel, a discutat cu o altă persoană care a pretins că este reprezentantul unei firme de asigurări de sănătate căreia ar trebui să-i înmâneze o sumă de bani pentru a se reduce costurile intervenției chirurgicale. Ulterior, în jurul orei 23:15, la domiciliul acesteia, s-a prezentat o persoană necunoscută de aproximativ 35 ani, care s-a prezentat ca fiind reprezentantă a firmei de asigurări de sănătate și căreia i-a înmânat suma de 30.000 lei.

La scurt timp, femeia de 79 ani a contactat-o telefonic pe nora sa și când a întrebat-o dacă se simte bine, aceasta i-a răspuns că se află acasă și nu a fost victima niciunui accident auto, moment în care aceasta a realizat că a fost victima unei înșelăciuni.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de înșelăciune, iar cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale Galați, care, după multiple activități investigative, au identificat prezumtivii autori ai comiterii acestei fapte. Este vorba despre un bărbat de 38 ani, din Galați, eliberat din penitenciar în luna august 2022, un tânăr de 23 ani, din municipiul Medgidia, aflat în prezent încarcerat în Penitenciarul Arad, și o tânără de 19 ani, din municipiul Tecuci.

Astfel, la data de 24 octombrie, polițiștii din cadrul Biroului Investigații Criminale, cu sprijinul celor din cadrul Secției 3 Poliție Galați, au depistat pe raza municipiului Galați pe bărbatul de 38 ani, iar ulterior au pus în executare un mandat de percheziție domiciliară la adresa acestuia de domiciliu, la care au participat și luptători din cadrul Serviciului pentru Acțiuni Speciale Galați.

După audiere și după administrarea probatoriului în cauză, s-a dispus reținerea acestuia pentru 24 de ore, iar, în data de 25 octombrie, Judecătoria Galați a luat măsura arestării preventive pentru o perioadă de 30 de zile.

Prejudiciul nu a fost recuperat, iar în cauză se efectuează activități pentru depistarea tinerei de 19 ani, precum și pentru cercetarea bărbatului de 23 ani și tragerea la răspundere conform legii.

Pentru a nu deveni victimele unor astfel de infracțiuni, polițiștii vă recomandă:

  • Nu oferiți date personale la telefon, indiferent de calitatea invocată de către interlocutor.
  • Nu comunicați sub nicio formă adresa dumneavoastră unei persoane necunoscute care vă apelează, indiferent de pretextul invocat.
  • Sunați-vă imediat copilul/ membrul familiei pe numărul de telefon pe care îl cunoașteți dumneavoastră și NU pe numărul indicat de persoana necunoscută care vă apelează.
  • Nu trimiteți sume de bani unor necunoscuți, indiferent cât de impresionantă este povestea pe care v-o spun la telefon.
  • Verificați orice informație prin care vi se solicită telefonic să trimiteți bani, prin terți, unor rude despre care vi se spune că au fost implicate în accidente rutiere.
  • Dacă suspectați că ați putea fi victima unei înșelăciuni, sesizați de urgență poliția.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTentative de fraude online, prin mesaje email, în care anumite persoane și-ar fi atribuit identitatea unor persoane cu funcții de conducere din cadrul structurilor de aplicare a legii
Articolul următorCe burse vor primi elevii gălățeni