Pe un drum din județ vor începe lucrări de modernizare.

Timp de un an și jumătate se va lucra la îmbunătățirea porțiunii de șosea. Este vorba de drumul județean 254, pe porțiunea Ivești-Călmățui-Grivița, care în următoarea perioadă va fi consolidat, reabilitat și modernizat. Investiția totală este de 33.796.055, finanțarea provenind din cadrul Strategiei Uniunii Europene pentru Regiunea Dunării.

“Continuăm investiţiile pe drumurile judeţene. Am semnat ordinul de lucrări pentru modernizarea de la zero a 15,4 km de pe DJ 254. Vor fi realizate lucrări ample de consolidare a fundaţiei drumului, se va lărgi partea carosabilă, se vor reabilita două poduri şi nu mai puţin de 52 de podeţe, se vor realiza peste 26 de km de şanţuri din beton şi se vor amenaja trotuare pe o lungime de 8,5 km. Primele lucrări vor fi realizate la ieşirea din localitatea Griviţa spre Călmăţui, în zona localităţii Iveşti şi de la intersecţia cu DJ 251 către localitatea Griviţa”, a declarat Costel Fotea, preşedintele Consiliului Judeţean Galaţi.

Constructorul drumului este Asocierea SC Tancrad SRL Galaţi  & SC Lemacons SRL Galaţi & SC Citadina 98 SA Galaţi & SC Add Global Design SRL Galaţi & SC Creative Road Design SRL.

Articolul precedentCe se mai întâmplă pe piața petrolului
Articolul următorEurostat confirmă anunțul PNL: România are cea mai mare creștere economică din UE!