Comitetul Local pentru Situații de Urgență convocat astăzi a luat noi măsuri de prevenire a infectării cu coronavirus.
Comitetul Local pentru Situații de Urgență convocat de primarul Ionuț Pucheanu a luat noi măsuri, printre care și achiziționarea unu echipament ce poate depista noul coronavirus. Astfel, timpul de așteptare pentru rezultate va fi scurtat, iar probele nu vor mai fi trimise la București de unde vin în 24 de ore.
Alte măsuri luate sunt:
- Identificarea persoanelor vârstnice din oraș, fără aparținători, în vederea asigurării unor pachete sanitare și alimentare.
- Se sistează activitatea la toate ghișeele Primăriei municipiului Galați și la cele ale instituțiilor subordonate. Vor fi procesate doar solicitările transmise on-line.
- Decalarea programului angajaților Primăriei municipiului Galați și a instituțiilor și societăților din subordine a angajaților care se deplasează cu mijloacele de transport în comun la trei ore diferite.
- Asigurarea hranei și a pachetelor sanitare pentru persoanele aflate în izolare după calcularea unui necesar minim, conform legislației în vigoare, livrarea urmând să se facă săptămânal. În plus se va asigura necesarul de combustibil pentru voluntarii UVSAR care vor face livrarea acestor pachete.
- Restricționarea activităților culturale, științifice, religioase si de divertisment, în spații închise până la 100 de persoane, până la 31 martie. Teatre, săli de cinema, toate peste 100 de persoane. În plus, activitatea la locurile de joacă aflate în spații închise va fi suspendată.