Judecătorii Tribunalului Galaţi au anulat, în parte, prevederea hotărârii Consiliului Local Galaţi din 2021 care majora cu 50 % impozitul pentru autoturisme. Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi a atacat în contencios dispoziţiile hotărârii prin care au fost crescute obligaţiile fiscale ale gălăţenilor. Hotărârea nu este definitivă, putând fi atacată cu recurs.

Majorarea cu 50 % a impozitului pe autoturisme, care i-a scos pe gălăţeni în stradă la începutul anului 2021, a fost judecată în primă instanţă la Tribunalul Galaţi. 

„Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul Prefectul Judeţului Galaţi – Eugen Hristache, în contradictoriu cu pârâta Consiliul Local al municipiului Galaţi, având ca obiect anulare act administrativ. Anulează, în parte, art. 5 din Hotărârea Consiliului Local al municipiului Galaţi nr. 512/17.12.2020. Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare”, se arată în soluţia pe scurt, pronunţată miercuri, 9 februarie 2022, postată pe portalul instanţelor.

Chiar dacă mai e cale lungă până la o decizie definitivă, hotărârea arată că nu a fost deloc în regulă ceea ce s-a întâmplat pe 17 decembrie 2020. În acea şedinţă a Consiliului Local, consiliera locală PSD Marcela Costea a propus – ca amendament la proiectul de hotărâre privind indexarea impozitelor şi a taxelor locale cu rata inflaţiei – o cotă suplimentară de 50% la impozitul pentru mijloacele de transport. Amendamentul a fost votat doar de consilierii PSD, în mod viciat. În locul consilierului local PSD, Gheorghe Bezman, a votat o altă persoană.

În luna ianuarie 2021 gălățenii nemulțumiți de creșterea cu peste 50% a impozitului pentru mașini s-au organizat pe Facebook și au ieșit în stradă unde au cerut chiar demisia primarului Ionuț Pucheanu.

Pe 18 ianuarie 2021, Instituţia Prefectului Judeţului Galaţi a solicitat Tribunalului Galaţi – Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal constatarea nulităţii absolute parţiale a hotărârii prin care au fost crescute obligaţiile fiscale ale gălăţenilor. Eugen Hristache, la acel moment prefectul judeţului Galaţi, a acuzat nelegalitatea articolului prin care s-a stabilit o cotă adiţională de 50%, începând cu anul 2021, la impozitul pentru autoturisme.

În urma acestui demers, aplicarea cotei adiţionale a fost suspendată până când instanţa se va pronunţa definitiv.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentConstrucții modulare pentru organizarea activității de vaccinare a populației împotriva Covid-19, a triajului epidemiologic al pacienților în 11 județe și municipiul București
Articolul următorBilanț coronavirus 11 februarie: 22.737 cazuri noi și 132 decese