Majestatea Sa Margareta Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Consort, împreună cu Alteța Sa Regală Principesa Sofia au sărbătorit ziua de 10 Mai călătorind cu Trenul Regal.

Destinația finală a Trenului Regal de 10 Mai, în acest an, Galațiul a fost îmbrăcat în haine de sărbătoare. Un mare număr de gălățeni au venit la gara Galați, pentru a se întâlni cu Majestatea Sa Margareta, cu Principele Radu și cu Principesa Sofia.

Familia Regală s-a bucurat de o primire călduroasă în Galați, iar dovadă este numărul însemnat al celor prezenți astăzi la sosirea Trenului Regal. Cei trei au vizitat Primăria Municipiului Galați și au semnat în Cartea de Onoare, lăsând un mesaj prin care își manifestă aprecierea față de generoasa ospitalitate de care au avut parte.

Vizita Familiei Regale în Galați continuă și pe parcursul zilei de miercuri, 11 mai, la sediul Crucii Roșii, Centrul de zi pentru copii Sfântul Spiridon și la Combinatul Siderurgic Liberty Galați.

Anul acesta, scopul călătoriei simbolice efectuate de Familia Regală este de a recunoaște eforturile făcute de comunitățile locale în ultimii doi ani, pe durata crizei sanitare și în contextul conflictului armat de la granițele României.

ImagineImagine

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentVasile Dîncu la Realitatea Plus: Avem nevoie de submarine în Marea Neagră, s-a umplut de „rechini”
Articolul următorPreședintele Curții de Apel Galați candidează pentru un loc în Consiliul Superior al Magistraturii