Trei tineri din Galaţi au fost depistaţi de jandarmi cu haine furate din uscătorul unei scări de bloc. Hainele au fost înapoiate proprietarilor.

Duminică, în jurul orei 21:00, echipajul de jandarmerie aflat în patrulare pe raza Secţiei 3 Poliţie Galaţi a fost direcţionat de către Dispeceratul poliţiei în cartierul Micro 17, unde un bărbat sesiza că un grup de trei persoane au sustras mai multe haine din uscătorul blocului.

Cei trei și-au umplut sacoșele cu haine, iar când să iasă au fost văzuți de către un locatar care se afla în bucătărie. Omul și-a aruncat imediat privirea spre uscătorul de rufe, iar atunci a văzut că nu îi sunt hainele acolo unde trebuiau să fie. A ieșit în fugă afară și a reușit să îl prindă pe unul dintre ei, ceilalți doi fugind în direcții diferite.

La faţa locului, jandarmii l-au identificat pe tânărul în vârstă de 14 ani, prins de către bărbat. Din verificările efectuate, jandarmii au reuşit să identifice şi celelalte două persoane, acestea având vârsta de 17 ani, respectiv 18 ani.

Cei doi tineri se aflau într-un apartament din zonă, iar asupra lor au fost găsite mai multe sacoşe cu haine. Aceştia au precizat jandarmilor că au sustras hainele după ce au intrat în mai multe scări de bloc şi au încercat uscătoarele, iar acolo unde au găsit deschis le-au luat, le-au pus în sacoşe şi au fugit. Cei trei au spus că furau hainele pe care intenţionau să le poarte ulterior.

 

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentROMÂNIA ÎN REALITATE, invitată CERASELA ROGEN
Articolul următorCULISELE STATULUI PARALEL. Moarte românească după un jaf în stil rusesc. Fosta perlă a siderurgiei din Târgoviște a ajuns fier vechi