Pe timpul partidei de fotbal ce a avut loc sâmbătă, 12 august, pe Stadionul Oțelul din Galați, între echipele Oțelul Galați și U. Cluj, trei bărbați aflați în primele rânduri ale Tribunei a II-a s-au ridicat în mod repetat în picioare, deranjând spectatorii aflați pe locurile din spate. Aceștia le-au solicitat să se așeze, pentru a le permite vizionarea meciului, însă au fost înjurați și amenințați de către cei trei. 

Agenții firmei de pază au încercat să rezolve situația conflictuală, însă și aceștia au fost amenințați și înjurați de către cei trei bărbați, motiv pentru care a fost solicitată intervenția jandarmeriei.  Unul dintre bărbați a fost scos afară din arena sportivă de către jandarmi, spre finalul primei reprize, iar ceilalți doi au fost opriți și identificați de către forțele de ordine la finalul partidei.

Având în vedere comportamentul acestora, jandarmii i-au sancționat cu amendă în cuantum de 500 lei/fiecare, pentru provocarea și participarea la scandal în incinta arenei sportive, faptă prevăzută de Legea 4/2008 privind prevenirea și combaterea violenței cu ocazia competițiilor și a jocurilor sportive, actualizată, iar măsura complementară aplicată a fost interzicerea accesului la competiții sportive de tipul meciurilor de fotbal pe o perioadă de 1 an.

”În conformitate cu prevederile Legii nr.4/2008, în incinta arenei sportive spectatorii sunt obligați să respecte ordinea, siguranța și regulile stabilite de organizator și le reamintim că este interzis:
•    să provoace ori să participe efectiv la scandal în incinta bazei sportive ori, după caz, a arenei sportive;
•    să săvârșească fapte, acte sau gesturi obscene, să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare, precum și amenințări cu acte de violență împotriva celorlalți spectatori, oficiali, jucători sau a bunurilor acestora; 
•    să profereze ori să scandeze injurii, cuvinte sau expresii jignitoare ori vulgare la adresa forțelor de ordine sau a personalului de ordine și siguranță;
•    să amenințe cu acte de violență forțele de ordine sau personalul de ordine și siguranță” au transmis reprezentanții IJJ Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentManchester City a câștigat Supercupa Europei cu Sevilla! Totul s-a decis la loviturile de departajare
Articolul următorPrima zonă din România unde au fost montate panouri de avertizare pentru hrănirea urșilor