Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea au descoperit și ridicat în vederea confiscării, în urma unei acțiuni desfășurate în zona de competenţă, 128.800 de ţigarete de contrabandă, în valoare totală de aproximativ 65.000 de lei. În cursul zilei de astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului reținut în cauză.
În data de 20 septembrie a.c., poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Oancea au organizat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigarete, în zona de competență. Pe timpul acţiunii, în jurul orelor 20.10, un echipaj format din poliţişti de frontieră a depistat la malul râului Prut, pe direcţia localităţii de frontieră Vădeni, un gălățean în vârstă de 55 de ani, care desfășura activități de contrabandă, lângă acesta fiind descoperite șase colete voluminoase, ambalate în folie de culoare neagră, o sfoară și o barcă ancorată la mal.
Imediat, au fost anunţate autorităţile de frontieră din Republica Moldova, fiind demarate cercetări în comun.
La inventarierea bunurilor a reieşit faptul că în colete se aflau ţigarete, fiind stabilită cantitatea de 128.800 de ţigarete, în valoare de aproximativ 64.400 de lei, bunuri ce au fost ridicate de poliţişti, în vederea continuării cercetărilor.
În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de contrabandă în vederea depistării şi identificării tuturor persoanelor implicate, la finalizare urmând a fi luate măsurile legale ce se impun. Față de bărbatul depistat, care a fost polițist de frontieră până în anul 2016, a fost luată măsura reținerii pentru o perioadă de 24 ore, în cursul zilei de astăzi, va fi sesizat judecătorul de drepturi și libertăți cu propunerea de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile a inculpatului reținut în cauză.
Sursa: Realitatea de Galati