Surprinși de polițiști în trafic după ce au băut sau fără permis. Doi bărbați și o femeie s-au ales cu dosar penal după întâlnirea cu oamenii legii.
Pe 17 iunie, în jurul orei 21,00, polițiștii Secției 5 Poliție Rurală Rădești au oprit în trafic, pe D.J. 242H, în comuna Rădești, un moped condus de un tânăr, de 23 de ani, din localitate.
Cu ocazia controlului documentelor, polițiștii au constatat că tânărul nu deține permis de conducere. Mai mult, numărul de înmatriculare aparținea altui moped. S-a întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de conducere a unui vehicul neînmatriculat și conducere fără permis.
După doar câteva ore, pe 18 iunie, în jurul orei 00,55, polițiștii din cadrul Secției 2 Poliție Rurală Smârdan au depistat în trafic, la volanul unui autoturism care circula pe D.J. 251, în comuna Pechea, un bărbat de 43 de ani, din localitate, aflat sub influența alcoolului.
Întrucât, la testarea alcoolscopică, valoarea înregistrată a fost de 0,58 mg/l alcool pur în aerul expirat, polițiștii au întocmit dosar penal pentru conducerea unui vehicul sub influența alcoolului.
Tot pe 18 iunie, în jurul orei 00,30, o femeie, de 33 de ani, din comuna Barcea, a fost surprinsă de aparatul radar conducând autoturismul pe D.N. 25, în localitatea Piscu, cu viteza de 96 km/h.
Din verificările efectuate de polițiști a reieșit că femeia nu deține permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule. Din acest motiv, ea este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere.