Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a apreciat luni „credibile” informaţiile potrivit cărora Rusia „fură” exporturile de cereale ucrainene, blocate din cauza conflictului, „pentru a le vinde în propriul profit”, notează AFP.

 
 

„Totul este deliberat”, a spus el în cursul unei conferinţe virtuale despre insecuritatea alimentară, acuzându-l pe preşedintele rus Vladimir Putin că recurge la „şantaj” pentru a obţine ridicarea sancţiunilor internaţionale împotriva invaziei Ucrainei.

Secretarul de stat american a estimat că Moscova a început, de asemenea, să-şi păstreze propriile exporturi de alimente, după ce a impus o „blocadă navală în Marea Neagră care împiedică transportul recoltelor ucrainene” în întreaga lume.

 

Cotidianul New York Times a raportat că Washingtonul a avertizat 14 ţări, în principal din Africa, la jumătatea lui mai, că nave de marfă ruseşti transportau „cereale ucrainene furate”. Antony Blinken s-a referit la acest articol din cotidianul american, fără a confirma, însă, direct alerta adresată ţărilor africane.

Ambasadorul ucrainean la Ankara a acuzat vineri Rusia că „fură” şi exportă cereale ucrainene, în special în Turcia.

 

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a spus luni că 20 până la 25 de milioane de tone de cereale sunt blocate în prezent în Ucraina din cauza războiului, volum care s-ar putea tripla până în toamnă.

„Avem nevoie de coridoare maritime şi discutăm acest lucru cu Turcia şi Marea Britanie”, precum şi cu ONU, a afirmat el.

Conflictul ruso-ucrainean opune de la 24 februarie cele două superputeri cerealiere – Rusia şi Ucraina asigură ele două 30% din exporturile mondiale de grâu. Acesta a provocat o creştere a cursului cerealelor şi uleiurilor, ale căror preţuri le-au depăşit pe cele atinse în timpul primăverii arabe din 2011 şi al „revoltelor foamei” din 2008. 

Articolul precedentAkita Inu, rasa de câini din ce în ce mai POPULARĂ în România. De ce sunt atât de îndrăgite micile patrupede: CARACTERISTICI
Articolul următorPrețul legumelor autohtone, în SCĂDERE: de ce nu se înghesuie românii să cumpere