În perioada 1 iunie-17 septembrie 2023, în zilele de sâmbătă și duminică, dar și în zilele de sărbători legale, strada Domnească, pe segmentul dintre străzile Brăilei și Navelor, va fi destinată exclusiv traficului pietonal. Periodic în această zonă a orașului vor avea loc diverse evenimente. Potrivit comunicatului Primăriei Galați, în perioada 1 iunie – 5 iunie 2023, circulația autovehiculelor va fi închisă până luni, 5 iunie, ora 23.00.

În perioada 10 iunie – 17 septembrie 2023, traficul rutier va fi închis la fiecare sfârșit de săptămână, începând de sâmbătă, la ora 8.00, până duminica, la ora 23.00.

Pe durata blocării tronsonului de stradă menționat, conducătorii autovehiculelor cu masa maximă autorizată mai mică de 3,5 tone vor avea la dispoziție următoarele rute: str. Portului – str. Navelor – str. Egalității – str. Fraternității – str. Domnească; str. Brăilei – str. Traian – bdul. Marea Unire – str. Portului.

Pentru desfășurarea fluentă a traficului rutier, conducătorii auto sunt rugați să respecte semnalizarea rutieră temporar instituită și să evite parcarea autovehiculelor pe tronsonul de stradă destinat circulației pietonale.

În zilele în care tronsonul de stradă Domnească va fi pietonal, mijloacele de transport public local de călători vor fi deviate astfel:

– traseele de autobuz 10 (Micro 19 – Damen), 24 (Shopping City – Damen) și 34 (Micro 13B – Intfor), de la Potcoava de Aur vor fi deviate pe str. Prelungirea Traian – bdul Marea Unire – str. Portului, atât la tur, cât și la retur. La retur vor asigura și stația „Centru”;

– autobuzele care deservesc traseul 15 (Piața Centrală – Gara CFR) vor circula deviat pe traseul: Piața Centrală – str. Traian – str. Brăilei – Potcoava de Aur – str. Brăilei – str. Prelungirea Traian – bdul. Marea Unire – str. Portului – str. George Enescu – str. Dogăriei – str. Gării – Gara CFR și retur pe str. Gării – str. Dogăriei – str. George Enescu – str. Portului – bdul. Marea Unire – str. Prelungirea Traian – str. Brăilei – str. Domnească – str. Eroilor – str. Traian – Piața Centrală

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentMoșii de Vară, tradiții și obiceiuri. Ce este bine să faci astăzi, și ce să eviți
Articolul următorÎn luna mai aproape 1700 de persoane au fost luate în supraveghere în urma acțiunilor desfășurate de Poliția Română