Actualitate· 2 min citire

VIDEO LIBAN: AR FI O "GREȘEALĂ" A PREMIERULUI ISRAELIAN SĂ REFUZE "ARMISTIȚIUL"

VIDEO LIBAN: AR FI O "GREŞEALĂ" A PREMIERULUI ISRAELIAN SĂ REFUZE "ARMISTIŢIUL"

VIDEO LIBAN: AR FI O "GREŞEALĂ" A PREMIERULUI ISRAELIAN SĂ REFUZE "ARMISTIŢIUL"

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 27 sept. 2024, 10:02

"Trebuie absolut să ajungem la un armistițiu imediat"

Președintele francez Emmanuel Macron a afirmat joi că ar fi "o greșeală" din partea premierului israelian Benjamin Netanyahu să refuze armistițiul propus în Liban și că și-ar asuma "responsabilitatea" pentru o escaladare regională, notează AFP.

"Propunerea care a fost făcută este o propunere solidă. Ea nu a fost făcută fără bază", a spus el în timpul unei conferințe de presă la Montreal alături de premierul canadian Justin Trudeau.

Aceasta "a fost pregătită, negociată cu premierul Netanyahu și echipele sale, atât de americani, cât și de noi", a subliniat el.


"Cred că ar fi o greșeală din partea prim-ministrului (israelian) să o refuze pentru că și-ar asuma responsabilitatea pentru o escaladare regională, evident noi victime civile în Liban, o escaladare mult dincolo de asta pe care nimeni nu o va controla", a insistat el.

"Trebuie absolut să ajungem la un armistițiu imediat", a adăugat premierul canadian, vorbind despre "imagini oribile".

Statele Unite ale Americii, Uniunea Europeană, Canada, Australia, Japonia și mai multe țări europene și arabe au îndemnat miercuri la un "armistițiu imediat de 21 de zile" în Liban, după ce atacurile aeriene israeliene au ucis sute de oameni și au strămutat alte zeci de mii în Liban în această săptămână.

Apelul pentru un armistițiu de trei săptămâni a fost lansat la câteva ore după ce șeful Statului Major General al Israelului, general-locotenentul Herzi Halevi, le-a cerut miercuri soldaților să se pregătească pentru o posibilă ofensivă terestră împotriva Hezbollahului.

Președintele francez a afirmat că primele reacții ale Israelului la propunere nu sunt "definitive" și a evocat posibilitatea convocării unui nou Consiliu de Securitate pe această temă pentru "a crește presiunea". AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate