Exploziile în serie ale unor pagere au ucis nouă oameni și au rănit aproape 3000
Multe din victime sunt luptători din gruparea șiită Hezbollah, apropiată de Iran, transmit agențiile de presă internaționale.
Organizația neguvernamentală Observatorul Sirian pentru Drepturile Omului (OSDH) a semnalat că în urma unor incidente similare au fost răniți 14 membri ai Hezbollah și în Siria, informează AFP, care a obținut confirmarea existenței unor victime în această țară și din surse apropiate de mișcarea libaneză.
Hezbollah a amenințat cu represalii, consemnează Reuters. Agenția transmite că forțele armate israeliene, prin comandanți printre care și șeful statului major, generalul Herzi Halevi, au evaluat situația și nu au modificat instrucțiunile pentru civili privind apărarea: "publicului i se cere să fie în continuare atent și vigilent, iar orice schimbare a politicii va fi anunțată imediat".
Exploziile au început la ora locală 15.30, în sudul Libanului și în suburbia Dahiyeh din sudul capitalei, precum și în valea Bekaa din estul țării - zone cunoscute ca bastioane ale Hezbollah. Valul de deflagrații a continuat circa o oră, conform declarațiilor martorilor.
Surse de securitate și înregistrări video arată că unele explozii s-au produs după ce pagerele au sunat, iar victimele au pus mâna pe ele sau și le-au apropiat de față pentru a citi mesajele de pe ecrane. Deflagrațiile au fost de amploare redusă, rănind de obicei doar purtătorul sau pe cineva aflat foarte aproape.
Aparatele par, în imaginile analizate de Reuters, să aibă formatul și autocolantele specifice pagerelor produse de firma Gold Apollo din Taiwan, care nu a răspuns imediat întrebărilor agenției. Nici Hezbollah nu a comentat despre marca pagerelor detonate.
Amănunte, AICI
Distribuie articolul
Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News