Sărbătoarea Nașterii Domnului

„Praznicul luminos al Crăciunului îl sărbătorim la 25 decembrie, ziua în care S-a născut Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Crăciunul este una dintre cele mai importante sărbători creștine, despre care părintele profesor Ene Braniște afirmă că, încă din secolul al 4-lea, era prăznuită cu mare solemnitate. În centrul sărbătorii Crăciunului stă Domnul nostru Iisus Hristos Care Se naște într-o peșteră sărăcăcioasă în Betleem, de aceea mărturisim adevărul că de Crăciun sărbătorim Nașterea Domnului. În ziua de Crăciun trăim faptele legate de Nașterea Domnului prin ascultarea Sfintelor Evanghelii și prin frumoasele noastre colinde românești.

În ziua Nașterii Domnului, Crăciunul, creștinul merge în casa Domnului, biserica, unde se întâlnește cu Mântuitorul Iisus Hristos, prezent în chip euharistic la Sfânta Liturghie, împăr­tă­șindu-se cu El prin Sfintele Taine, după ce mai înainte s-a pregătit prin post și spovedanie pentru a-L primi pe Hristos în peștera plină de lumină a sufletului său. Apoi, după Liturghie, creștinul continuă bucuria euharistică prin sărbătoare, pe care o trăiește alături de cei dragi în casa sa, ca o prelungire a luminii Betleemului adusă de Liturghia de Crăciun.

De Crăciun, la sfintele slujbe aflăm, în chip sintetic, semnificațiile teologice ale acestei sărbători: „Astăzi în Betleem Se naște din Fecioara. Astăzi Cel fără de început Se începe și Cuvântul Se întrupează. Puterile cerurilor se bucură și pământul cu oamenii se veselește; magii daruri aduc; păstorii minunea vestesc; iar noi neîncetat strigăm: Slavă întru cei de sus lui Dumnezeu și pe pământ pace, între oameni bunăvoire!”.”-Părintele Ciprian Florin Apetrei

Pentru românul ortodox, ziua Nașterii Domnului este un timp de bucurie, de rugăciune și de meditație adâncă la evenimentul unic din istoria mântuirii neamului omenesc, petrecut în urmă cu două milenii, când Fiul lui Dumnezeu S-a făcut Om ca pe om să-l mântuiască. ­Deodată este și un timp al colindelor, atunci când noi, creștinii, devenim prin cânt vestitorii ­Nașterii Domnului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Rugăciunea zilei

Rugăciune ce se rostește în ziua de Crăciun

„Tata din Ceruri, te rog sa-mi binecuvântezi familia, prietenii, rudele si pe cei pe care ii iubesc, si pe cei care citesc aceasta rugăciune chiar acum. Arata-le Tu o noua imagine a dragostei si puterii Tale nemărginite. Duhule Sfânt, te rog sa-i ajuți, chiar in acest moment. Acolo unde exista durere, te rog sa le dăruiești pacea si mila Ta. Acolo unde exista îndoiala, te rog sa le inspiri o încredere înnoita prin Harul Tău. Unde exista o nevoie, te rog sa le-o împlinești. Binecuvântează-le Tu căminul, familia, munca, da-le Înțelepciune și Lumina in viața lor. Binecuvântează-i când pleacă și când se întorc acasă, mergi înaintea lor si deschide-le calea. Călăuzește-i si ocrotește-i clipa de clipa in toata viața lor. Iartă-le lor păcatele făcute cu voie sau fără de voie, cu știință, din neștiință sau pe cele pe care nu si le amintesc. Condu-i Tu pe Calea Ta Cea Sfânta,In Numele Fiului Tău, Iisus Hristos. Doamne Tata, Fiule si Duhule Sfânt, va mulțumesc ca veți face mai mult decât pot eu cere. Amin!”

Gândul zilei

„Maica Domnului este model de smerită ascultare pentru îngeri și oameni!”- Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române

Citește 9 lucruri interesante despre Crăciun pe realitateaspirituala.net

Pilda zilei

Al patrulea mag

Există o poveste veche, care spune că, de fapt, au fost patru magi care doreau să se închine Mântuitorului, la nașterea Sa. Cel de-al patrulea și-a vândut tot ce avea și, cu banii obținuți, a luat trei pietre scumpe: un safir, un rubin și o perlă, pe care să le ducă în dar Mântuitorului. Grăbindu-se să ajungă în Babilon, unde îl așteptau cei trei magi, acesta a întâlnit pe drum un om rănit, pe care nimeni nu îl ajuta. L-a dus pe bietul om la un doctor căruia i-a dat safirul pentru a-l îngriji pe bolnav până ce se va însănătoși complet. Toate acestea l-au întârziat. Când a ajuns la locul întâlnirii, magii plecaseră deja fără el, însă nu s-a descurajat, ci și-a continuat drumul singur, călăuzit de steaua ce-l ducea spre Bethleem. Ajuns aici, a aflat că magii L-au găsit deja pe prunc, că soldații lui Irod omoară toți copiii nou-născuți și că Sfânta Familie a plecat spre Egipt, pentru a se feri de mânia regelui. Chiar în fața sa, un soldat încerca să-i smulgă unei tinere femei copilul pentru a-l omorî. Femeia își apăra cu disperare pruncul. Magul i-a arătat soldatului necruțător rubinul și i-a spus:
– Lasă copilul să trăiască și îți voi da această piatră scumpă. Nimeni nu va afla de târgul nostru.
Ademenit de nestemată, soldatul a luat piatra, îndepărtându-se grăbit. Tânăra femeie i-a mulțumit străinului cu lacrimi de bucurie și recunoștință.
Acesta s-a hotărât să-L caute mai departe pe Mântuitor. Acum, mai avea un singur dar, perla. A plecat și el spre Egipt, unde, ani de zile, L-a căutat pe Iisus, însă fără nici un rezultat. După 30 de ani, a aflat că undeva, în Palestina, Mântuitorul propovăduiește Evanghelia. Bucuros că, în sfârșit, știe unde Îl poate găsi, s-a grăbit spre Iudeea. Ajuns la Ierusalim, spre seară, a aflat că Iisus Hristos este răstignit pe Dealul Căpățânii. S-a grăbit magul spre locul acela cu dorința să-L vadă în viață pe Mântuitor, să-I ducă darul său pe care îl păstrase de atâta timp. Însă, prin fața lui au trecut doi soldați romani ce duceau în sclavie o tânără evreică. Oprindu-i, magul le-a spus:
– Dacă îi dați drumul fetei, vă dăruiesc această perlă. O puteți vinde și împărți banii. Veți câștiga mult mai mult lăsând fata liberă.
Lacomi, soldații au luat perla, eliberând-o pe tânără, care, plângând de fericire, nu știa cum să-i mulțumească străinului. Dar magul, rugându-se cerului să-L vadă măcar o clipă pe Mântuitor, se grăbea spre Golgota. Acum, nu mai avea nimic. Îi era rușine să se închine Împăratului împăraților fără nici un dar. Însă, când a ajuns lângă Cruce, Mântuitorul S-a uitat drept spre el și i-a spus:
– În sfârșit, ai venit. Tu mi-ai adus cele mai frumoase daruri…
– Bine, dar nu mai am nimic, ce Ți-am adus eu ? – a întrebat mirat magul.
– Tot ce duceai cu tine ai dat celor neajutorați. Dându-le lor, Mie Mi-ai dat. Darul tău a ajuns la Mine și, îți spun, că el este cel mai însemnat, căci, acela care Îl iubește pe Dumnezeu, îi iubește pe oameni.

Cine nu caută nevoile celorlalți spre a fi de folos cu ce poate, nu va găsi mulțumire și bucurie, nu va afla adevărata viață. Cu cât te apropii mai mult de oameni, cu atât ești mai aproape de Dumnezeu.

*Cele mai populare tradiții și obiceiuri au legătură cu ziua de Ajun, când, pentru a avea noroc în anul următor, se spune că nu trebuie să mănânci nimic. De asemenea, în această zi se taie câte un măr: dacă are viermi, se spune că cel care a tăiat fructul va fi încercat de boală tot anul, iar dacă mărul este putred, atunci persoana respectivă nu va prinde anul următor.

În ziua de Ajun nu sunt permise supărarea, certurile și loviturile, dar nici consumul de rachiu. Se spune că cel care bea rachiu pe 24 decembrie, va fi batjocorit de diavol. O altă interdicție din popor este să mături casa în Ajun, gest aducător de ghinion. În schimb, prin agățarea unei crenguțe de vâsc în casă, este asigurat norocul și belșugul, aceasta alungând certurile și ghinionul. Un alt obicei respectat mai ales la sate este aruncarea boabelor de grâu sau porumb către colindători, acestea fiind apoi adunate și împărțite la păsări, pentru a da ouă din belșug în noul an.

Deși majoritatea oamenilor împodobesc bradul de Crăciun când le permite timpul, acesta se împodobește de fapt în seara de Ajun, pe 24 decembrie. O tradiție presupune împodobirea bradului de Crăciun cu un săculeț mic, umplut cu boabe de fasole albă, care simbolizează puritatea sufletului.

Tradițiile și obiceiurile se aseamănă în toate regiunile țării, dar au și particularități regionale. Iată cum se pregătesc de Crăciun locuitorii din Moldova, Transilvania, Banat, Oltenia și Dobrogea.

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran și bumbișor, purtător de noroc. Bucatele tradiționale din carne de porc, tobă, caltaboși, cârnați, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiția spune că femeile nemăritate își pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun și le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că acești colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele și Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradițiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ține șerpii departe de gospodărie.

O tradiție frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieși afară cu mâinile pline de aluat și de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod tot anul”.

Tot în Bucovina sunt preparate 12 feluri de mâncare de post, între care prune afumate, sarmale cu cartofi, ciuperci tocate cu usturoi, borș de bureți, care sunt pentru masa din Ajun – ultima înainte de încheierea postului. Uneori, sub masă sunt răsfirate câteva fire de fân. Peste masă se petrece un fir de lână roșie, legat sub formă de cruce, iar la colțurile mesei se așează căpățâni de usturoi. În mijlocul mesei este pus un colac rotund, iar în jurul său cele 12 feluri de mâncare.

Odată terminată masa, satele sunt animate de colindele cetelor de flăcăi. În unele zone, ei se îmbracă în portul tradițional, cu sumane sau cojoace și cu căiuli împodobite cu mirt și mușcate.

În unele zone, pe lângă colindători ies pe ulițele satului cetele de mascați – „babe și moșnegi” care prin joc, gesturi și dialog transmit urări pentru anul care vine.

În satele din Maramureș, colindătorii iau cu asalt ulițele încă din Ajunul Crăciunului și sunt răsplătiți cu nuci, mere, colaci sau bani. Tinerii umblă din casă în casă cu „Steaua” sau cu „Capra”, reprezentații răspândite în numeroase zone din România, potrivit cărții „Tradiții de Crăciun” realizate de Centrul de Creație, Artă și Tradiție București.

Ceva mai aparte și consacrat în zona Maramureșului este „Jocul Moșilor”, la originea căruia se crede că au stat ceremoniile cu măști din nopțile de priveghi, un ritual străvechi de cinstire a morților. După ce au colindat toată noaptea, copiii și tinerii își iau bicele și ies pe ulițele satului. Cine le iese în cale este „croit” de biciul „moșilor”. „Moșii” maramureșeni poartă, în general, o mască făcută din blană de cornute și bat la ușile oamenilor pentru a-i speria și pentru a le ura un an mai bun.

O altă tradiție nelipsită în acest colț al României este „Viflaimul” – o piesă de teatru popular în care este recreat momentul apariției magilor și al păstorilor ce prevestesc nașterea lui Iisus. În jur de 20-30 de tineri pot participa la acest spectacol în care sunt întruchipate personaje biblice precum Maria, Iosif, Irod, vestitorul, hangiul, îngerul, păstorii, cei trei crai de la Răsărit, ostașii, moartea, dracul, moșul, străjerul și mulți alții, în funcție de cât de mare este ceata.

Tot aici, de Crăciun nu se dă cu mătura, nu se spală rufe și nu se dă nimic cu împrumut. Cei care au animale și păsări în gospodărie obișnuiesc să le dea mâncare pe săturate și o bucată de aluat dospit, despre care se spune că le-ar feri de boli.

Pe lângă împodobirea bradului, în unele gospodării se păstrează un obicei străvechi – decorarea caselor cu plante: busuioc, maghiran și bumbișor, purtător de noroc. Bucatele tradiționale din carne de porc, tobă, caltaboși, cârnați, piftie, sarmale sau poale-n brâu sunt preparate de seară. Tradiția spune că femeile nemăritate își pot vedea ursitorul dacă pun într-o strachină, pe prispă, sub fereastră, câte un pic din toate mâncărurile.

În Moldova, în special în Bucovina, oamenii fac turte de Crăciun și le păstrează până la primăvară, când sunt puse între coarnele vitelor atunci când pornesc la arat. Se spune că acești colaci trebuie să fie rotunzi precum Soarele și Luna.

Bucovina este, de altfel, recunoscută pentru modul în care sunt păstrate tradițiile. Aici, în ziua de Ajun, femeile obișnuiesc să ascundă fusele de la furca de tors sau să bage o piatră în cuptor pentru a ține șerpii departe de gospodărie.

O tradiție frumoasă, dar care s-a pierdut, este cea de a ieși afară cu mâinile pline de aluat și de a atinge fiecare pom din livadă, repetând: „Cum sunt mâinile mele pline de aluat, așa să fie pomii încărcați cu rod tot anul”.

În localitățile de pe Valea Almăjului, colindătorii iau cu ei un băț din lemn de alun încrustat în coajă sau afumat la lumânare. Bățul este lovit de podeaua casei pentru a alunga duhurile rele. Alunul fiind nașul, în folclorul românesc, cu el se alungă șerpii, norii, spre a feri gospodăria de diavoli și a-i aduce prosperitate. Bătrânii aruncă în fața colindătorilor boabe de grâu și porumb. Oamenii cred că dacă vor amesteca boabele peste care au trecut colindătorii cu sămânța pe care o vor pune în brazdă vor avea parte de o recoltă bună în anul care vine.

În Ajunul Crăciunului, sârbii din Banat fac focul pentru pentru a arde „badnajak-ul”. Este vorba despre un trunchi de stejar tânăr care este aprins în noaptea de Crăciun în curtea casei. Scânteile focului ar aduce bunăstare gospodăriei.

În Apuseni, în ultima duminică dinaintea Crăciunului are loc „Crăciunul fiarelor” sau „Noaptea lupilor”. În zorii zilei, un flăcău „neînceput” este trimis la marginea satului. Aici, cu o seară înainte, fetele atârnă într-un copac măști care reprezintă duhurile pădurii. Flăcăul alege una dintre ele și devine „vârva” satului – o personificare a lupului, considerat ocrotitorul pădurii și al vânatului. Băiatul pornește prin sat, însoțit de o ceată, iar în calea lor nu are voie să iasă nicio fată sau femeie, pentru că se spune că aceasta va fi bântuită tot anul de lupi. Bărbații îi primesc în curte, unde îi servesc cu băutură și friptură. Seara, flăcăii merg la huda lupului, o peșteră adâncă, unde aruncă un purcel sau un berbec, jertfă oferită animalelor sălbatice.

În satele din Oltenia, în Ajunul Crăciunului se practică „scormonitul în foc”. Toți membrii familiei se adună în jurul focului și, pe rând, dau cu o nuia, spunând: „Bună dimineața lui Ajun/ Că-i mai bună a lui Crăciun/ Într-un ceas bun/ Oile lânoase/ Vacile lăptoase/ Caii încurători/ Oamenii sănătoși/ Să se facă bucatele, porumbul, grâul”.

Varianta dobrogeană a „Caprei” este „Struțul”. Tradiționala costumație de Crăciun este făcută în această zonă dintr-o țesătură groasă de lână, de care sunt prinse legături de stuf, plante găsite din abundență pe malurile lacurilor dobrogene. Flăcăii se strâng în cete încă din 6 decembrie, de la Moș Nicolae, pentru a începe repetițiile. În trecut, cetele erau foarte bine organizate. Fiecare avea un „cap” care se asigura de păstrarea tuturor tradițiilor, un ajutor, un contabil, un țuicar, un pisic și o iapă. Aceste orânduiri se mai păstrează încă în unele localități în care băieții se mai organizează după vechile obiceiuri.