Premierul Marcel Ciolacu a anunțat, miercuri, că ordinul președintelui Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor de stopare a fenomenului prin care comercianții scad gramajul produselor, dar lasă prețurile la fel, a fost finalizat și ar putea fi publicat cel târziu luni în Monitorul Oficial.
"Este gata și ordinul președintelui ANPC de stopare a fenomenului prin care comercianții scad gramajul produselor, dar lasă prețurile la fel. Această formă de înșelăciune împotriva consumatorului se încheie astăzi", a afirmat Ciolacu, la începutul ședinței Executivului.
El a spus că va fi finalizată procedura de consultare la nivel european și cel târziu luni actul va putea fi publicat în Monitorul Oficial.
"Producătorii trebuie să semnaleze vizibil pe ambalaj că au redus gramajul, iar prețul produsului este neschimbat și aplicăm sancțiuni dure pentru nerespectarea acestei obligații", a mai spus Ciolacu.
AGERPRES