Actualitate· 2 min citire

DGPMB: ANCHETĂ ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ LA O ȘCOALĂ DIN CAPITALĂ

DGPMB: ANCHETĂ ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ LA O ŞCOALĂ DIN CAPITALĂ

DGPMB: ANCHETĂ ÎNTR-UN CAZ DE AGRESIUNE SEXUALĂ LA O ŞCOALĂ DIN CAPITALĂ

Realitatea de Galati
Scris de Realitatea de Galati Publicat: 13 sept. 2024, 09:08

Au fost anunțați reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

Polițiștii s-au sesizat din oficiu și fac cercetări după ce o minoră de 6 ani ar fi fost agresată sexual în toaleta unei unități de învățământ din Capitală.

''La data de 12 septembrie, în jurul orei 11,30, Poliția Capitalei - Serviciul Siguranță Școlară, în baza colaborării cu unitățile de învățământ, a fost informată cu privire la o posibilă faptă de agresiune sexuală, constând în aceea că, la data de 11 septembrie, o minoră, în vârstă de 6 ani, în timp ce se afla în toaleta unei unități de învățământ, ar fi fost atinsă în zona intimă de mai mulți elevi, colegi de școală. În urma informațiilor primite, un echipaj din cadrul Secției 7 Poliție s-a deplasat de urgență la unitatea de învățământ, unde au luat legătura cu directorul școlii și cu mai multe cadre didactice'', informează joi DGPMB.

De asemenea, polițiștii au demarat verificările la fața locului, fiind solicitată, totodată, și prezența părinților minorei.

În cauză, au fost anunțați și reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului.

''Precizăm faptul că până la acest moment reprezentanții legali ai minorei nu au formulat plângere în acest sens'', arată sursa citată.

Astfel, polițiștii s-au sesizat din oficiu cu privire la săvârșirea infracțiunii de agresiune sexuală, sub supravegherea unui procuror specializat în investigarea abuzurilor sexuale comise asupra minorilor, din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, fiind efectuate demersuri în vederea stabilirii cu exactitate a situației de fapt.

AGERPRES

Distribuie articolul

Urmărește știrile Realitatea de Galati și pe Google News

Mai multe știri din Actualitate