Guvernul României a aprobat în ședința de joi, 10 februarie, transferul managementului asistenţei medicale al Spitalului Municipal „Anton Cincu” Tecuci, de la Consiliul Local al municipiului Tecuci la Consiliul Judeţean Galaţi. 

„Încă de anul trecut, am aprobat o hotărâre de consiliu pentru a putea prelua această unitate medicală, care deservește peste 100 de mii de oameni din Tecuci și din localitățile apropiate. Deoarece aceste spații medicale vechi nu au fost niciodată reabilitate în adevăratul sens al cuvântului, spitalul are mare nevoie de lucrări ample de consolidare și modernizare, precum și de dotare cu aparatură medicală modernă. Lucrăm deja la mai multe proiecte pentru acest spital, în valoare de peste 30 de milioane de euro, bani europeni care vor fi atrași de echipa Consiliului Județean pentru transformarea spitalului din Tecuci într-o unitate medicală modernă. De altfel, la sfârșitul anului trecut, s-a reușit pentru această unitate medicală atragerea a nu mai puțin de 11,7 milioane de lei, bani europeni care vor fi investiți pentru achiziționarea de aparatură medicală, inclusiv a unui computer tomograf”, a declarat Costel Fotea, președintele Consiliului Județean Galați.

Operațiunea de predare/preluare între cele două instituții se va efectua pe bază de protocol, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentA doua majorare a valorii totale a Podului Suspendat peste Dunăre
Articolul următorGuvernul a aprobat costul standard per elev pentru anul 2022