O nouă spargere într-o instituție publică a avut loc luni noapte, în municipiul Tecuci, unde cantina de ajutor social a fost călcată de hoți. Spărgătorii ar fi plecat cu 80 de kilograme de fasole. Poliția face anchetă în acest caz. Hoții nu au fost prinși până în acest moment.

În urma efectuării cercetării la fața locului de către polițiști, s-a stabilit că în cadrul clădirii Direcției de Asistență Socială funcționează și o cantină socială, care este prevăzută cu o magazie în care sunt depozitate mai multe alimente.
În perioada 27 – 30 ianuarie 2023, persoane necunoscute au pătruns în incinta clădirii, pe un geam termopan, care nu prezintă urme de forțare, iar din magazia de alimente ar fi sustras cantitatea de aproximativ 80 de kg de fasole. Valoarea prejudiciului creat este de circa 800 de lei.

A fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de furt, cercetările fiind continuate de polițiști pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost comisă această faptă, identificarea autorilor și luarea măsurilor legale ce se impun.

Sediul Direcţiei de Asistenţă Socială Tecuci se afla la aproximativ 200 de metri de sediul Poliţiei Locale Tecuci, dar nicio patrulă a poliţiştilor locali nu a sesizat nimic suspect până luni la momentul reclamării spargerii.

În ultima perioadă, alte trei instituții publice din județul Galați au fost călcate de hoți. Este vorba despre sediile Apa Canal, Consiliului Județean Galați și Casei Județene de Asigurări de Sănătate. Nici în aceste cazuri, hoții nu au fost prinși.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentPieton accidentat în timp ce traversa prin loc nepermis. Șoferul autoturismului care l-a accidentat nu a oprit și a părăsit locul accidentului
Articolul următorRupt de beat depistat la volan pe o stradă din Tecuci