Un bărbat din Galați, dar și soția sa, sunt cercetați penal, după ce femeia și-a lăsat soțul să conducă mașina, deși știa că nu are permis de conducere.

Miercuri, 5 ianuarie a.c., în jurul orei 12.50, polițiști din cadrul Secției 5 Poliție Galați, în timp ce efectuau activități de supraveghere și patrulare pe raza de competență, au observat în trafic, pe strada Domnească, un autoturism al cărui conducător auto, la vederea polițiștilor, a oprit și a coborât de la volan, schimbând locul cu persoana aflată pe bancheta din dreapta față.

Autoturismul a fost oprit de polițiști și, în urma verificărilor, s-a stabilit că bărbatul aflat inițial la volan nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule, mașina fiindu-i încredințată de soția sa, persoana cu care acesta ar fi schimbat locul.

”Ca urmare, a fost întocmit dosar penal, atât pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere, cât și pentru încredințarea unui autoturism pentru a fi condus, unei persoane despre care se cunoaște că nu deține permis de conducere” a transmis IPJ Galați.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentTrei bărbați reținuți pentru proxenetism în urma unor percheziții în Prahova și Galați
Articolul următorMinistrul Mediului a făcut ANUNȚUL! De când se interzic centralele individuale de apartament