Sâmbătă, 3 septembrie 2022, la ora 06:06, polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Tecuci – Biroul Rutier, au fost sesizați prin apel la 112 cu privire la faptul că pe DJ251, în comuna Matca din județul Galați a avut loc un eveniment rutier.

Polițiștii sosiți la fața locului au stabilit faptul că în jurul orei 06:00, conducătorul unei autoutilitare care se deplasa pe drumul mai sus menționat, cu direcția către municipiul Tecuci, ar fi surprins și ar fi accidentat prin lovire cu oglinda retrovizoare exterioară, un pieton care se deplasa pe partea dreaptă aferentă sensului de deplasare al autovehiculului.

”În urma impactului, pietonul, un bărbat cu vârsta de 57 de ani, din comuna Cudalbi, județul Galați, aflat în stare de ebrietate, a suferit mai multe leziuni și a fost transportat la Spitalul Municipal Anton Cincu din Tecuci pentru îngrijiri medicale. A fost ulterior transferat la Spitalul Clinic Județean de Urgență Sf. Apostol Andrei Galați pentru investigații suplimentare” transmite Ciprian Teodor Stoica, de la Compartimentul Relații Publice din cadrul IPJ Galați.

De asemenea, după producerea evenimentului, conducătorul autoutilitarei a părăsit locul accidentului, însă a fost identificat în scurt timp pe strada Cuza Vodă din municipiul Tecuci, fiind vorba despre un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Tecuci. La testarea alcoolscopică a rezultat o valoare de 0,62 mg/l alcool pur în aerul expirat, motiv pentru care a fost condus la spital și i-au fost racoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

”În cauză a fost întocmit dosar penal pentru vătămare din culpă, conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe și părăsirea locului accidentului” a precizat agent șef principal Ciprian Teodor Stoica.

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentStrategie în alb și negru – Ediția din 3 septembrie 2022
Articolul următorVacanțe în anul școlar 2022-2023. Când au elevii zile libere