Nereguli grave la dezbaterea de miercuri la modificărilor Legilor Justiției în Parlament. Schimbarea radicală a legilor prevede posibilitatea ca un judecător să devină procuror general al României. Parlamentarii PNL și USR au criticat introducerea amendamentului de către grupul minorităților.

Un deputat din grupul minorităților a propus miercuri în comisia specială ce dezbate legile justiției un amendament ce prevede că un judecător ar putea fi numit procuror general al României, anunță Realitatea PLUS. Comisia specială a adoptat miercuri, în ședința specială, amendamentul, iar modificarea va merge la plenul Camerei Deputaților pentru vot. Camera decizională este Senatul.

Inițiatorul amendamentului este deputatul Ibram Iusein, preşedinte al Comisiei pentru culte şi minorităţi din Camera Deputaților.

Imagine

Potrivit amendamentului votat în comisia specială, „Procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție este numit de președintele României, la propunerea ministrului Justiției, cu avizul Secției pentru procurori a CSM, dintre magistrații care au o vechime minimă de 15 ani în funcția de judecător sau procuror, pe o perioadă de trei ani, cu posibilitatea reînvestirii o singură dată, în același mod”.

Dorin Iacob, despre modificarea Legilor Justiției: „Când minoritățile vin cu o propunere, e otrăvită. Drama este că va crește controlul politic”

Astfel că se oferă posibilitatea procurorilor de rang inalt sa deinva sefi, la DIICOT de exemplu, indiferent dacă sunt procurori sau judecători.

Votul pe amendament a produs reacții contradictorii în rândul parlamentarilro din coaliției și în USR. Și în rândul PNL au fost parlamentari contrariați, unul dintre aceștia fiind Cristina Trăilă. 

USR a votat împotrivă. Au fost 12 voturi pentru amendament, potrivit Realitatea PLUS.

USR a cerut renumărarea voturilor, însă nu a fost aprobată. Cei din USR au atras atenția că în acest mod un judecător poate ajunge procuror general, adică președintele Klaus Iohannis poate numi un judecător în funcția de Procuror General al României.

Sursa: Realitatea din Justitie

Articolul precedentTeatrul Dramatic „Fani Tardini” invită publicul la cele 3 spectacole programate la sfârşitul acestei săptămâni
Articolul următorFonduri europene pentru modernizarea Liceului cu Program Sportiv din Galați