La data de 6 iulie 2023, în jurul orei 08:55, la intersecția dintre DJ 251 cu DC 43 A, din imediata apropiere a localității Schela, din județul Galați, a avut loc un accident rutier, în urma căruia două persoane au fost rănite.

Din verificările efectuate de polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați, s-a stabilit că un bărbat cu vârsta de 84 de ani, din comuna Schela, în timp ce conducea un autoturism pe Drumul Comunal 43 A, dinspre satul Negrea către comuna Schela, la intersecția cu DJ 251, nu ar fi respectat semnificația indicatorului „STOP” și a pătruns pe drumul prioritar unde a intrat în impact cu un autoturism, condus regulamentar de o tânără de 19 ani, dinspre Slobozia Conachi către localitatea Smârdan.

În urma impactului, cel de-al doilea autoturism a fost proiectat în parapetul podului, peste canalul pentru ape pluviale, aflat în imediata apropiere de intersecție, unde a căzut în gol circa 4 metri și s-a răsturnat. A fost rănită conducătoarea auto și o femeie, de 26 de ani, pasageră pe bancheta dreapta față. Acestea au fost preluate și transportate la spital cu elicopterul SMURD în vederea acordării de îngrijiri și investigații medicale de specialitate.

La testarea alcoolscop rezultatul a fost negativ în ambele cazuri, iar polițiștii au întocmit dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

ImagineImagineImagineImagine

Sursa: Realitatea de Galati

Articolul precedentLuni, 10 iulie, se va lansa în circuitul numismatic o monedă din argint cu tema ”100 de ani de la nașterea lui Liviu Ciulei”
Articolul următorProgram circulație pe podul suspendat peste Dunăre de la Brăila!