Sărbătoare la Centrul „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian”. Echipa şi beneficiarii de asistenţă medicală şi-au cinstit ocrotitorii. 

Centrul de asistenţă medicală „Sfinţii Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ din Galaţi şi-a sărbătorit astăzi ocrotitorii, aflăm de la Arhiepiscopie, prin intermediul pr. Rareş Bucur.   Centrul funcţionează în cadrul Aşezământului Social-Filantropic „Sf. Vasile cel Mare“ din Galaţi.

În capela acestui aşezământ au fost săvârşite Sfânta Liturghie şi slujba de pomenire pentru episcopul Cosma Petrovici, ctitorul aşezământului între anii 1937-1938 şi pentru ceilalţi binefăcători.

Apoi, în cabinetele medicale, reprezentanţi din cadrul Centrului eparhial au oficiat slujba Aghesmei şi o slujbă de mulţumire pentru tot personalul, dar şi pentru beneficiarii centrului medical.

La eveniment au participat, pe lângă preoţii slujitori şi personalul medical angajat, copiii Aşezământului „Sf. Vasile cel Mare“ şi maicile din cadrul mănăstirii. De asemenea, au fost prezente şi cadrele medicale care fac parte din Serviciul de Asistenţă Medicală al municipiului Galaţi, cu care Arhiepiscopia Dunării de Jos are numeroase colaborări.

Asistenţă medicală gratuită din 2004 

Centrul socio-medical eparhial „Doctori fără de arginţi Cosma şi Damian“ funcţionează în cadrul Aşezământului „Sfântul Vasile cel Mare“ din Galaţi şi a luat fiinţă în data de 1 februarie 2004.

Acest centru de asistenţă medicală este destinat atât celor 100 de copii care beneficiază de serviciile social-educaţionale ale Aşezământului „Sf. Vasile cel Mare“, cât şi persoanelor aflate în dificultate din municipiul Galaţi. Centrul oferă servicii medicale gratuite, având cabinete de medicină generală, stomatologie, precum şi a laboratorului de hematologie şi biochimie. Dotarea cabinetelor a fost posibilă prin finanţarea obţinută în cadrul programului Phare – Ricop RO 9904.02.05.007, precum şi prin aportul Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Trei medici, doi asistenţi medicali, precum şi o persoană de întreţinere alcăuiesc echipa centrului, programul fiind de opt ore, zilnic.

Foto: Daniel Lare

Articolul precedentMoșii de toamnă – tot ce trebuie să faci în această zi
Articolul următorRealitatea Plus este aici! RCS & RDS a introdus postul TV în grilă